4.1 C
București
vineri, 3 februarie 2023

Lucian Romașcanu: ”O veste proastă nu numai pentru România, ci și pentru solidaritatea europeană”

Publicat pe



Lucian Romașcanu, ministrul Culturii, spune că, deși Austria a votat împotriva intrării României în spațiul Schengen, a ieșit și un lucru bun din această situație: ”de azi suntem mai uniți și mai determinați să luptăm noi pentru noi”.

”O veste proastă nu numai pentru România ci și pentru solidaritatea europeană…

Iubesc, iubeam… Austria dintr-o mie de motive: cultura noastră comună, oamenii, pârtiile, Viena, Mozart și multe, multe altele. Totul este acum doar o imensă amărăciune, o nedreptate care nu poate fi curând reparată a stricat mai mult decât pot chiar și austriecii să înțeleagă acum.

Înțeleg că politica e negociere și compromis, dar am învățat că nu există politică sănătoasă fără caracter. Politicieni austrieci și nu numai, ale căror interese le vom afla sigur, au decis azi, fără un minim caracter, chiar împotriva propriilor interese.

In orice caz, o analiză profundă a acțiunilor partidelor, ale instituțiilor statului implicate, rapoarte detaliate sunt acum necesare pentru a fi siguri că aderarea la Schengen va fi un succes într-un termen scurt.

Vom merge înainte iar România va fi acolo unde merită. Și unde a ajuns de fiecare dată, chiar daca a fost nevoie de răbdare și eforturi mai mari decât au avut alții nevoie! 

Mulțumiri tuturor prietenilor noștri externi și românilor care au susținut aderarea până în ultimul moment! 

Un lucru bun din tot acest necaz: de azi suntem mai uniți și mai determinați să luptăm noi pentru noi”, a transmis ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, pe Facebook.





Sursa: www.antena3.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri