-3.2 C
București
miercuri, 8 februarie 2023

Lukaşenko amnistiază 4.500 de condamnaţi în Belarus, dar nu include şi deţinuţi politici

Publicat pe


Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat joi un decret de amnistie, în virtutea căruia va comuta sau va reduce pedepsele pentru 4.500 de persoane, dar nu va include şi deţinuţi politici care au participat la protestele antiguvernamentale în masă din 2020, potrivit ziarului Naşa Niva, citat de EFE și preluat de Agerpres.

Totodată, agenţia oficială BELTA a relatat că 1.600 de deţinuţi vor fi puşi în libertate după comutarea sentinţelor şi în cazul a 4.000 de condamnaţi pedepsele vor fi reduse cu un an.

Prevederile decretului de amnistie nu se aplică persoanelor condamnate pentru „crime teroriste sau extremiste”, a transmit BELTA. Aceste delicte au fost aplicate multora dintre cei condamnaţi pentru protestele care au avut loc după alegerile prezidenţiale din 2020, considerate frauduloase de opoziţie şi de Occident şi la care Lukaşenko a fost reales cu peste 80% din voturi, conform Comisiei Electorale Centrale.

Potrivit centrului pentru drepturile omului Viasna (primăvară), al cărui fondator, Ales Bialiaţki, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 2022 şi se află încarcerat, până în prezent au fost înregistraţi 1.441 de deţinuţi politici în Belarus, inclusiv lideri ai opoziţiei, precum Viktor Babariko şi Maria Kolesnikova.

Alte câteva mii de belaruşi au plecat în exil, între ei, lidera opoziţiei şi contracandidata lui Lukaşenko în scrutinul prezidenţial din 2020, Svetlana Tihanovskaia.



Sursa: www.g4media.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri