9 C
București
duminică, 25 septembrie 2022

Lumea nouă. Razboiul împotriva Ucrainei este de fapt un război împotriva întregii lumi civilizate.

Publicat pe


La data la care a început invazia Ucrainei, preşedintele Zelensky declara că de fapt a început un război împotriva Europei. Este ceea ce declară zilnic, de trei săptămâni. La început poate nu a fost luat în serios. În prezent există un larg consens că razboiul împotriva Ucrainei este de fapt un război împotriva întregii lumi civilizate.

Radu CarpFoto: Arhiva personala

În ciuda calculelor lui Vladimir Putin, Ucraina nu a cedat şi nu cedează atât de uşor, iar Occidentul s-a mobilizat exemplar în a sancţiona Federaţia rusă. Manifestaţiile de sprijin pentru Ucraina sunt fără precedent, iar unitatea euro-atlantică nu a fost niciodată mai puternică. Europa a făcut paşi care păreau în urmă cu mai puţin de o lună de neimaginat. Dintr-o uniune de state care aveau ca numitor comun instrumente de soft power, Uniunea Europeană a făcut rapid tranziţia la moduri de acţiune specific hard power. UE nu mai exportă doar democraţie, ci şi arme pentru Ucraina. Cea mai spectaculoasă transformare, de-a dreptul şocantă, s-a produs în Germania. Atunci când Olaf Scholz a anunţat amânarea inaugurării Nord Stream 2, imediat după începutul invaziei ruse, s-a crezut că Germania se va opri în acest punct şi nu va merge mai departe. Pacifismul Germaniei după al Doilea Război Mondial şi relaţia apropiată de Federaţia rusă, atent cultivată în anii în care Angela Merkel a fost Cancelar, erau considerate a fi argumente în favoarea unei neutralităţi a Germaniei în războiul dintre Ucraina şi Federaţia rusă. Faptul că Germania nu s-a alăturat statelor europene care au sprijinit Ucraina cu arme din momentul în care semnele invaziei ruse se adunau la orizont, preferând un transfer simbolic de căşti militare, a fost un argument în plus. Imaginile dure ale invaziei ruse, cu populaţie civilă ascunzându-se de bombardamente în metroul din Kiev şi milioanele de refugiaţi care au părăsit Ucraina au schimbat radical percepţia elitei politice de la Berlin. Cancelarul Scholz a sesizat foarte bine momentul şi a anunţat ceea ce a numit Zeitenwende, o schimbare de epocă. Germania care s-a opus cu toate puterile cheltuirii a 2% din PIB pentru apărare a decis că acest obiectiv este absolut necesar pentru a contracara tendinţele militariste ale Federaţiei ruse. Germania care era extrem de atentă pentru ca regulile deficitului bugetar să nu fie încălcate nu doar la nivel naţional dar şi în cazul tuturor statelor membre UE a făcut o cotitură bruscă: pentru a ajuta Ucraina, orice regulă de echilibru bugetar nu se mai aplică. Germania care avea ca politică larg agreată de toate partidele menţinerea dependenţei de gazul rusesc a virat brusc în favoarea găsirii unor surse alternative de energie. Astăzi Germania discută chiar menţinerea centralelor nucleare pentru a reduce dependenţa de gazul rusesc, în contrast profund cu programul de guvernare asumat de coaliţia între social-democraţi, ecologişti şi liberali în urmă cu doar câteva luni. Mai mult, guvernările social – democrate din Germania, începând cu Willy Brandt, au avut ca piatră de temelie a orientării geopolitice Ostpolitik, extinderea relaţiilor cu ţările din Europa de Est, mai ales URSS şi ulterior Federaţia rusă. Olaf Scholz devine primul Cancelar social – democrat care schimbă radical această orientare. Însumând, putem vorbi de cea mai radicală schimbare de politică externă a Germaniei de după căderea Zidului Berlinului. Politica din perioada lui Merkel, “schimbare prin comerţ” (Wandel durch Handel) prin care Germania promova schimburile comerciale cu ţări precum Federaţia rusă şi RP Chineză fără condiţionări, în speranţa că acestea vor determina de la sine democratizare şi respectarea drepturilor omului, ţine deja de domeniul trecutului.

Schimbarea radicală a Germaniei a fost acompaniată de atitudini similare în statele europene. Chiar şi neutra Elveţie care a avut ezitări în a-i sancţiona pe oligarhii ruşi a început să meargă pe aceeaşi linie cu întrega comunitate euro-atlantică. Ţările scandinave au abandonat neutralitatea pentru a trimite arme Ucrainei. Ungaria a întâmpinat refugiaţii ucraineni aşa cum nimeni nu se aştepta, în deplin contrast cu felul în care guvernul de la Budapesta a tratat problema refugiaţilor începând cu 2015. Deşi oficial Ungaria nu dotează Ucraina cu arme, liderul opoziţiei Peter Marki – Zay a dezvăluit că acest lucru se întâmplă, iar afirmaţiile sale nu au fost negate. Polonia făcea obiectul unei discuţii aprinse dacă fondurile de redresare post-covid din partea UE să îi fie acordate sau nu, datorită nerespectării statului de drept. După ce Polonia a dovedit că este statul european care se implică cel mai mult în rezolvarea războiului din Ucraina, fiind principalul punct de sprijin logistic pentru rezistenţa ucrainenilor, problema alocării fondurilor UE a fost suspendată; mai mult, Polonia a început să primească sprijin de la Bruxelles pentru a gestiona problema refugiaţilor ucraineni, fiind lăudată deoarece a atenţionat demult asupra unei invazii ruse.

Ucraina dorea de multă vreme aderarea la Uniunea Europeană dar semnalele primite erau suficient de ambigue până acum. Invazia rusă a schimbat radical ecuaţia: Ucraina a depus cerere de aderare la UE sub bombardamente, Georgia şi Republica Moldova au urmat imediat. Cererea Ucrainei a fost analizată rapid de Parlamentul European, Comisia şi Consiliul au accelerat procedurile interne. Ucrainei nu i se garantează o integrare rapidă în UE dar paşii făcuţi în ultimele sâptămâni par incredibili faţă de lentoarea birocratică de dinainte de 24 februarie.

Nu numai ţările din Europa şi-au schimbat radical atitudinea ca urmare a războiului din Ucraina. Australia, Japonia, Singapore, Coreea de Sud şi Taiwan au început să aplice sancţiuni la adresa Federaţiei ruse. Cazul Japoniei este la fel de şocant precum cel al Germaniei. Japonia are un vechi diferend cu Federaţia rusă, perpetuat din timpul existenţei URSS, legat de insulele Kurile. Pentru a contracara ascensiunea RP Chineze în regiune, Japonia a încercat o apropiere de Federaţia rusă, mai ales în perioada în care Shinzo Abe a fost prim – ministru. Acesta s-a împrietenit treptat cu Vladimir Putin, în speranţa că se va realiza un nou echilibru geopolitic. Actualul prim – ministru Kishida Fumio a fost radical de partea comunitătii euro-atlantice încă de la începutul războiului din Ucraina, îngheţând partea din rezervele Federaţiei ruse aflată în Japonia.

Există oare o legătură între aceste schimbări radicale de orientare a politicii externe, dincolo de voinţa de a înceta războiul din Ucraina?

Sfarşitul Războiului Rece nu a însemnat sfărşitul conflictelor violente. Războaiele din fosta Iugoslavie, cele din Irak, conflictele interne din Siria şi Afganistan au dovedit că lumea în care trăim nu este mai puţin violentă. Războiul din Ucraina a arătat însă că este foarte posibil ca viitoarele conflicte să fie nu doar mai sângeroase dar să utilizeze mijloace despre care se credea că nu vor fi niciodată folosite. Simpla ameninţare din partea Federaţiei ruse cu utilizarea armelor nucleare şi întreaga discuţie din jurul folosirii armelor biologice sau chimice erau de negândit în urmă cu câteva săptămâni. Perspectiva unui conflict mai violent decât oricare altul în ordinea mondială instaurată după sfârşitul Razboiului Rece a făcut ca multe ţări să îşi schimbe radical orientarea. Perspectiva unei alianţe sino-ruse a adăugat un element în plus la acest sentiment al urgenţei de acţiona, larg împărtăşit de statele occidentale. Linia de acţiune a SUA a fost constantă în ultimele decenii: statele nedemocratice reprezintă un pericol pentru lumea liberă, iar din acest motiv este nevoie de alianţe puternice ale statelor democratice, Până acum, acest punct de vedere era larg acceptat dar multe state occidentale, precum Germania sau Japonia, nu făceau paşi concreţi în această direcţie. Postura de state învinse în al Doilea Război Mondial le făcea să fie foarte reticente în a se angaja în operaţiuni militare cu scopul de a restabili pacea.

SUA a marcat de asemenea o evoluţie neastepată. Având obiectivul de a opri războiul din Ucraina, a fost necesară o regândire a rolului resurselor naturale, chiar dacă SUA nu este dependentă de gazul rusesc. Aşa se explică apropierea de Venezuela, un stat izolat datorită regimului autoritar al lui Maduro. Există speculaţii intense potrivit cărora SUA va fi mai indulgentă cu Iranul în dosarul nuclear pentru a căpăta concesii legate de un nou echilibru al resurselor naturale care ar ajuta la izolarea şi mai eficientă a Federaţiei ruse.

Deşi avem de-a face cu evoluţii surprinzătoare şi situaţia Ucrainei este în continuare neclară, un lucru este cert: perioada de după sfârşitul Războiului Rece, cu bune şi cu rele, s-a încheiat. O noua alianţă globală anti-Putin este deja formată, acţionând coordonat şi eficient. Sprijinul pentru Putin în Federaţia rusă este foarte mare, rezultat al dezinformării practicate ca politică de stat decenii de-a rândul. Aceasta înseamnă că, indiferent de războiul din Ucraina, izolarea Federaţiei ruse va continua până la o schimbare de putere la Kremlin. Admiţând că o asemenea schimbare s-ar produce, nimeni nu garantează că nu va veni la putere un nou lider care, după o perioadă de relaxare, nu va dori să continue tendinţele expansioniste din perioada Putin. Lumea liberă posedă încă memoria luptei cu nazismul, unitatea care a făcut posibilă în cele din urmă înfrângerea lui Hitler şi sacrificiile care au fost necesare pentru a atinge acest obiectiv. Toată această memorie, ascunsă intr-un subconştient colectiv, s-a întors perminţând echivalarea lui Putin cu Hitler, o echivalare care a devenit un fenomen de masă, nu doar un accident de interpretare izolat.Cteste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro



Sursa: www.hotnews.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri