1.6 C
București
luni, 30 ianuarie 2023

Marcel Ciolacu, întrebat dacă urmează ultima creştere de pensii pentru următorii 50 de ani: Este posibil, dacă nu se îndepărtează acest 9,4 la sută

Publicat pe


Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a admis că este posibil să avem ultima creştere de pensii pentru următorii 50 de ani, dacă nu se modifică PNRR, precizând că mai avem o marjă mică, de până la 12%. Ciolacu a explicat că suntem singurul stat european cu acest procent trecut în PNRR.

Întrebat luni seară, la Digi24, dacă urmează ultima creştere de pensii pentru următorii 50 de ani, Marcel Ciolacu a precizat că se discută schimbarea procentului prevăzut în PNRR.

„Este posibil, dar eu cunosc anumite detalii că acest 9,4 va fi înlocuit din PNRR. Nu e o speranţă, e o discuţie avută de către domnul prim-ministru şi mai ales de ministrul Muncii şi cu comisarul Schmit, mie mi-a transmis că e o aberaţie să fie trecut 9,4. Cu adevărat, dacă vom avea o criză economică, o recesiune, nu avem o creştere a PIB-ului nominală, este posibil, dacă nu se îndepărtează acest 9,4, să avem ultima creştere de pensii. Mai avem o marjă foarte mică, de până în 12% pentru următorii 50 de ani”, a spus Ciolacu, citat de nws.ro

Marcel Ciolacu a subliniat că, după părerea sa, ar trebui ca România să aibă prevăzut acelaşi procent cu media statelor europene, de 12,6 la sută%.

„Nu ştiu cu ce anume au gândit. Suntem singurul stat european cu acest procent trecut. Părerea mea este că e corect să rămânem într-o medie a UE care e de 12,6. Obligativităţi de creştere a veniturilor sunt cu totul alt lucru. Nu poţi să vii să impui un procent fix care nu are nicio treabă cu realitatea. Mai avem o mică majorare de până în 12 la sută. Este la fel ca şi cu închiderea minelor şi a termocentralelor. Reprezentanţii Comisiei Europene spun că nu ei au cerut aceste lucruri”, a spuns Ciolacu, indicându-i din nou pe foștii guvernanți din care au negociat la Comisia Europeană PNRR-ul.



Sursa: www.g4media.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri