0.2 C
București
duminică, 5 februarie 2023

Marea Unire a început din Basarabia

Publicat pe



 

De atunci Capitala Marii Uniri este Alba Iulia, loc sfânt însângerat de martirul eroilor Horia, Cloșca și Crișan. În viziunea înaintașilor, reunirea în vatra Daciei a provinciilor românești despărțite de hrăpărețele imperii învecinate devenea posibil de realizat prin folosirea momentelor prielnice în care destinul lucra în favoarea acestui deziderat. Lucrări fundamentale ale istoricilor prezintă pe larg epopeea Marii Uniri, datele convingătoare care susțin că actul de la Alba Iulia exprima voința întregii națiuni. Lecțiile de istorie, atâtea câte mai sunt în școala românească, descriu pentru fixare în conștiința tinerei generații, acțiunile reunificatoare în contextul entuziasmului care condusese intrarea României, în august 1916, în Războiul Mondial și al prăbușirii Imperiului Austro-Ungar în 1918. 

Mai puține lucrări tratează însă unirea Basarabiei cu România, o acțiune de voință desfășurată în condiții mult mai complicate, cu puternice adversități și meandre, acceptată greu de marile puteri și contestată prin forță de Rusia Sovietică. Actuala situație de conflict de la granița României, când frontierele sunt puse iar sub semnul relativității, cred că impune prezentarea cât mai largă a istoriei  din ultimul secol, pentru a trage concluzii din lecțiile acelor evenimente care au schimbat cursul firesc al devenirii integrale a națiunii în teritoriile milenare, pe partea de Est, în Basarabia și Bucovina.

„Problema Basarabiei în relațiile româno –sovietice (1918-2018) ”, volum datorat lui Florin-Răzvan Mihai, un istoric „călit” în munca redacțională și la Jurnalul, și lui Vasile Buga, deschide multe poteci pentru adâncirea acestui subiect. Mișcarea națională pentru Unirea Basarabiei cu România a pornit de jos, din rândul țăranilor îmbrăcați în haine militare, al fiilor de țărani deveniți preoți și învățători, osatura pe care s-au susținut și promovat marile idei patriotice. Liderii politici au procedat cu înțelepciune: mai întâi Sfatul Țării a decis autonomia Basarabiei și ulterior independența acesteia, pentru ca la 27 martie 1918 să voteze Unirea cu Patria-Mamă. În prefața lucrării, istoricul Ioan Scurtu face o sinteză a dramei basarabene și a pierderii momentelor istorice care puteau duce la reluarea cursului firesc al istoriei unite a teritoriilor românești . „La 27 august 1991, RSS Moldovenească a devenit Republica Moldova, stat independent. În aceeași zi, România recunoaște Republica Moldova. Astfel, poate fără să-și dea seama, „democrații” de la București au anulat actul istoric de la 27 martie 1918, prin care Basarabia se unise cu România”. Apoi, distinsul istoric continuă: „Nici Bucovina de Nord nu a cunoscut după 1991 o situație mai bună. La 2 iunie 1997, un alt regim democratic de la București a semnat Tratatul cu Ucraina, prin care se recunoaște  integritatea acesteia, ceea ce însemna recunoașterea oficială de către România a tratatului sovietic din iunie 1940. Mai mult, prin același tratat, Insula Șerpilor, preluată de sovietici de la România în 1948, a fost cedată Ucrainei, deși această țară nu a stăpânit niciodată acest teritoriu”.

Recent a fost lansată o altă lucrare fundamentală pentru înțelegerea importanței unirii Basarabiei cu Regatul României și a complicatei relații româno-ruse, cu asperitățile puțin cunoscute ale perioadei sovietice. Vasile Buga, cercetător, diplomat,istoric, participant direct la pregătirea pozițiilor Bucureștiului față de acest capitol al istoriei recente, este autorul cel mai avizat pentru desțelenirea subiectului. „Pe muchie de cuțit”, titlul lucrării sintetizează foarte precis relațiile româno-sovietice din perioada 1965-1989. Primele divergențe apăruseră încă din 1962, din timpul vizitei lui Nikita Hrușciov în România. Apoi, în 1964, în timpul unor discuții între delegații de partid, la care participau Maurer și Bodnăraș, sunt „puse în problemă” relațiile prin prisma unor eventuale revendicări teritoriale exprimate „de anumite părți a populației României” care consideră că „Moldova este o parte a României”. În 1974, Ceaușescu a expus punctul oficial privind chestiunile istorice, când „în 1812 împărțirea Moldovei este realizată printr-un dictat între ruși și turci”. În 1976, liderul român îi propune lui Brejnev înlăturarea gardului de sârmă ghimpată de la frontiera dintre cele două țări. Lucrarea lui Vasile Buga scoate la iveală numeroase documente recent desecretizate din arhivele diplomatice de la București, Chișinău, Moscova și Kiev, relevante pentru subiectul mereu sensibil. De pildă, în 1980, ambasadorul sovietic în România semnala cu nemulțumire unui oficial din aparatul CC al PCR „că apar materiale în care erau expuse voalat pretenții teritoriale și se întreprindeau tentative de a pune la îndoială legitimitatea apartenenței statale a unei părți a R.S.S. Moldovenească și Ucrainei la Uniunea Sovietică”.

În 1989, cu 40 de zile înainte să fie omorât la Târgoviște, Ceaușescu atacă deschis, în Congresul al XIV-lea al PCR, problema Tratatului Molotov-Ribbentrop, spunând că „apare necesar să se adopte o poziție clară, fără echivoc, de condamnare și anulare a tuturor acordurilor încheiate de Germania hitleristă, trăgându-se concluzii practice pentru anularea tuturor acestor acorduri și dictate”. Îndemnul și hotărârea lui Ceaușescu de a considera „că acestea au fost greșite” și că „trebuie mers până la capăt” au avut finalul cunoscut. Urmările acordurilor dintre Germania și Rusia Sovietică sunt încă răni deschise pe trupul țării.





Sursa: jurnalul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri