25.5 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Mariupol: Moscova susține că a doborât două elicoptere care au venit să evacueze liderii militari ucraineni

Publicat pe


Armata rusă a declarat marți că a doborât două elicoptere ucrainene care încercau să evacueze liderii unui batalion naționalist care apăra portul asediat Mariupol, în timp ce le-a cerut din nou acestor luptători să depună armele, potrivit AFP.

General-maiorul Igor KonasenkovFoto: AFP / AFP / Profimedia

„În această dimineață, 5 aprilie, în jurul lui Mariupol, a fost anulată o nouă încercare a regimului de la Kiev de evacuare a liderilor batalionului naționalist Azov. Două elicoptere ucrainene Mi-8, care încercau să ajungă în oraș dinspre mare, au fost doborâte cu sisteme antiaeriene portabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konașenkov.

Acesta din urmă a dat asigurări că Moscova le-a propus marți dimineața luptătorilor ucraineni să depună armele și să părăsească orașul „pe o rută convenită” către teritoriul aflat sub controlul Kievului.

Potrivit acestuia, armata ucraineană a „ignorat” însă această propunere. „Deoarece Kievul nu este interesat de posibilitatea de a salva viețile soldaților săi, Mariupol va fi eliberat de naționaliști”, a adăugat Igor Konașenkov.

Săptămâna trecută, acesta a asigurat deja că armata rusă a doborât deasupra Mării Azov un elicopter ucrainean care venise să evacueze comandanții batalionului Azov, care apără cu înverșunare Mariupol de săptămâni întregi.

Pe cine vor rușii să pună primar la Mariupol

Denis Pușilin, șeful Republicii Populare Donețk, una dintre cele două entități separatiste din estul Ucrainei, a anunțat marți că rușii au ales un primar pentru orașul Mariupol, aflat sub un asediu devastator de mai multe săptămâni.

Denis Pușilin a declarat că îl va nominaliza pe Konstantin Ivașcenko, un consilier local din partidul Platforma de Opoziție – Pentru viață, pentru funcția de primar al Mariupolului, după ce acesta ar fi fost ales pentru post de o adunare a „reprezentanților comunității locale”.

Armata rusă își regrupează forțele

Statul Major ucrainean a avertizat luni noaptea că forțele armate rusești se regrupează și se pregătesc pentru o nouă ofensivă în estul țării pentru a cuceri complet provinciile Luhansk și Donețk.

Pe 22 februarie, cu două zile înainte de declanșarea „operațiunii militare speciale”, președintele rus Vladimir Putin a recunoscut suveranitatea separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei asupra întregilor regiuni Luhansk și Donețk, nu doar asupra teritoriilor controlate de aceștia.

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) din SUA estima însă marți că unitățile rusești din Donbas se confruntă cu probleme tot mai mari de moral și de aprovizionare și că este puțin probabil ca eforturile Rusiei de a aduce rezerviști și de a alimenta unitățile deteriorate din nord-estul Ucrainei în asalturile frontale din estul Ucrainei să le crească șansele de succes.

Armata ucraineană a anunțat marți că aproximativ 18.500 de soldați ruși au fost uciși de la începutul invaziei în Ucraina și că 676 de tancuri, 1.858 de vehicule blindate, 150 de avioane și 134 de elicoptere au fost distruse.

Ministerul rus al Apărării nu și-a mai publicat propriul bilanț din 25 martie, când susținea că au fost uciși 1.351 de militari ruși, iar 3.825 au fost răniți.

Citește și:



Sursa: www.hotnews.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri