8.9 C
București
duminică, 27 noiembrie 2022

Marius Budăi – Patronii le pot da 200 de lei angajaților

Publicat pe



Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că angajatorii din mediul privat vor putea acorda o mărire salarială de 200 de lei, iar aceasta nu va fi taxată de către stat.

Budăi a fost întrebat, duminică, la Antena 3, dacă urmează majorarea angajaţilor din mediul privat.

„Este o măsură pe care deja am luat-o ţinând cont de ceea am spus în programul Sprijin pentru România şi anume acea majorare voluntară de 200 de lei fără ca să fie taxaţi de către stat. Este o măsură pusă la dispoziţia mediului privat acolo unde îşi permit să mărească veniturile salariaţilor ţinând cont de evoluţia preţurilor, dar nici să creăm o obligaţie şi nici să mai taxeze statul această sumă pentru că traversăm o situaţie nu tocmai fericită”, a afirmat Marius Budăi.

Întrebat dacă rămâne la latitudinea angajatorilor din mediul privat dacă vor acorda această mărire, ministrul Muncii a răspuns: „Acolo unde angajatorii îşi vor permite această creştere intermediară până la o creştere a salariului minim o vor acorda angajaţilor pentru că sunt şi dumnealor interesaţi să îşi păstreze angajaţii într-o piaţă concurenţială tot mai dură. (…) Vor adăuga această sumă la salariul de bază, această sumă se va regăsi direct în plata netă a angaţilor pentru că această sumă nu va fi taxată suplimentar, dar nici nu va fi oprită nicio taxă”.

Ministrul Muncii a mai precizat că încă nu deţine o estimare cu privire la procentul angajatorilor privaţi care pot implementa măsurile anunţate.

„Vom avea o estimare abia după depunerea declarațiilor 112, atunci când vom regăsi aceste sume în declaraţii.”, a concluzionat Budăi.





Sursa: www.cotidianul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri