28.6 C
București
sâmbătă, 1 octombrie 2022

Max, un cunoscut fotojurnalist ucrainean, a fost ucis de soldații ruși în Kiev. Tânărul era dat dispărut de mai bine de două săptămâni

Publicat pe



Maksim Levin, un fotojurnalist ucrainean care a lucrat pentru mai multe instituții de presă occidentale importante, a fost ucis de forțele rusești în apropiere de Kiev.

Procuratura Generală a transmis că fotojurnalistul a fost găsit mort în regiunea Kiev, în 1 aprilie. Acesta a lucrat de-a lungul timpului inclusiv pentru Reuters, Associated Press și BBC.

Colegii nu mai știau nimic despre el din data de 13 martie, când plecase să surprindă imagini ale conflictului în districtul Vișgorod, aflat la nord de Kiev, unde ulterior au izbucnit lupte intense.

Jurnalistul nu era înarmat

Consilierul prezidențial ucrainean Andrii Iermak a confirmat într-o postare pe Telegram că trupul lui Levin, care avea două răni produse prin împușcare, a fost găsit în apropierea satului Guta Mejîghirska, la 1 aprilie.

În vârstă de 40 de ani, Maks Levin lucra în prezent pentru site-ul de știri ucrainean LB.ua de peste zece ani, iar fotografiile și videoclipurile sale care documentau războiul au fost văzute în întreaga lume.

De când a izbucnit războiul, în urmă cu opt ani, Maks Levin a vrut să arate lumii, dar în special Rusiei, ce se întâmplă în Ucraina, a spus la CNN Markian Liseiko, unul dintre colegii săi.

Jurnalistul avea soție, patru copii și părinți în vârstă

Cel mai bun mod de a-l înțelege pe Maks este să vă uitați la munca sa. Când îi veți vedea filmele sau fotografiile, îl veți înțelege, fără cuvinte”, a spus Liseiko.

Suntem profund întristați să aflăm de moartea lui Maksim Levin, un vechi colaborator al Reuters în Ucraina”, a declarat pentru CNN John Pullman, reprezentant al agenției Reuters. „Maks a furnizat fotografii și înregistrări video convingătoare din Ucraina pentru Reuters încă din 2013. Moartea sa este o pierdere uriașă pentru lumea jurnalismului. Gândurile noastre sunt alături de familia sa în aceste momente dificile”, a mai spus Pullman.

Cel puțin opt jurnaliști au fost uciși în Ucraina de când Rusia a invadat țara, în urmă cu mai bine de o lună





Sursa: www.gandul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri