„Cercetător benedictin, cunoscut pentru acribia fișelor sale din lungile stagii prin biblioteci, Mircea Scarlat a apucat să publice destul de mult – și bine, anunțând o carieră de performanță. După un debut precoce, cu un volum de Introducere în opera lui Miron Costin (1976), unde pregătirea de vechist e dublată de spiritul novator (bune observații despre lirismul cronicarului moldovean), face saltul către exegeza modernismului abstract printr-un op eseistic despre Ion Barbu (Poezie și deziderat, 1981, cu observații excelente despre intertextualitatea barbiană ca tradiție), urmat, contrapunctic, de o insolită Introducere în opera lui Cezar Bolliac (1985) şi, după șase ani, de o carte subtil-inovatoare (dincolo de titlul modest), despre G. Bacovia (George Bacovia – nuanțări), explorând ruptura de convenția simbolistă”, consemna istoricul literar Paul Cernat în ochiul unui crochiu închinat literatului Mircea Scarlat.