9.2 C
București
marți, 4 octombrie 2022

Ministrul Apărării: Se pare că este tot mai aproape posibilitatea unui conflict armat în Ucraina dacă continuă provocările din Donbass

Publicat pe


Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat că pare tot mai aproape posibilitatea unui conflict armat în Ucraina dacă vor continua provocările din Donbass, precizând că situaţia este destul de complicată în acest moment.

Dîncu a declarat, duminică, la Digi 24, că deşi discursul Federaţiei Ruse merge în direcţia încercării de a linişti lumea, realitatea arată altceva.

“Din nefericire, intrăm pe un scenariu pe care atât Federaţia Rusia, cât şi Ucraina îl negau pentru că apăruse deja ca fiind un prognostic legat de deteriorarea situaţiei din Donbass şi după aceea de un pretext pentru ca Federaţia Rusă să intervină în Ucraina. Nu credea foarte multă lume că acest scenariu se va realiza, însă, din nefericire chiar acest lucru pare să fie din ce în ce mai vizibil deşi observăm că discursul Federaţiei Ruse, al Guvernului Federaţiei Ruse merge în direcţia încercării de a linişti lumea, de a arăta că se retrag, dar pe de altă parte, e acest dublu discurs, în realitate există altceva. Există încă pericolul pentru conflict armat în Ucraina, acest lucru l-a arătat foarte clar şi preşedintele Zelenski când a fost la Munchen, spunând printre altele că se simte singur, că de fapt, noi îi spunem că sunt porţile deschise în NATO, dar nu poate să intre şi a cerut sprijin chiar dacă atunci când vorbeşte în ţară am văzut că este în cadrul unui discurs liniştitor, suntem într-o situaţie destul de complicată în acest moment. (…) Se pare că este tot mai aproape posibilitatea unui conflict armat în Ucraina dacă continuă provocările din Donbass”, a afirmat Vasile Dîncu.

El a precizat că în cazul unei invazii a Federaţiei Ruse în Ucraina sunt şi alte teme care vor fi afectate de acest conflict, cum ar fi aprovizionarea cu energie sau o posibilă migraţie a cetăţenilor ucrainieni în ţara noastră.

“Sunt multe teme care sunt legate de o posibilă invazie a Federaţiei Ruse în Ucraina şi care sunt pagube colaterale. Sigur că sunt efecte pe care le-am discutat deja legat de aprovizionarea cu energie, sunt efecte care sunt legate de posibilele efecte ale războiului electronic, care nu are graniţe şi care poate afecta şi ţara noastră. Am discutat şi în bilateralele de la Bruxelles şi aici (n.r. la Munchen) am discutat despre capabilităţile şi crearea de capabilităţi pentru posibile migraţii, oamenii care fug din calea războiului şi vor ajunge pe teritoriul României şi Poloniei”, a explicat Vasile Dîncu.

Acesta a menţionat că soldaţii NATO care au sosit în România au rol şi de a lucra cu fluxurile de posibili migranţi, menţionând că au venit în ţara noastră şi specialişti în acest domeniu.

sursa: News.ro, Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media



Sursa: www.g4media.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri