9 C
București
duminică, 25 septembrie 2022

Ministrul israelian de externe vine duminică la București să discute cu Ciucă și Aurescu despre situația din Ucraina

Publicat pe


​Ministrul Afacerilor Externe al Statului Israel, Yair Lapid, va discuta, duminică, la Bucureşti, în cadrul vizitei pe care o efectuează în România, cu prim-ministrul Nicolae Ciucă şi cu omologul său, Bogdan Aurescu, transmite Agerpres.

Yair LapidFoto: GIL COHEN-MAGEN / AFP / Profimedia

Cei doi miniştri de Externe vor susţine declaraţii de presă la finalul întrevederii. De asemenea, oficialul israelian va vizita Punctul de Trecere a Frontierei de la Siret.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat că întrevederea dintre Bogdan Aurescu şi Yair Lapid se va concentra asupra modalităţilor de gestionare a efectelor multiple ale agresiunii ruse asupra Ucrainei. De asemenea, discuţiile se vor apleca asupra modalităţilor de dezvoltare a relaţiilor bilaterale româno-israeliene, cu accent pe domeniile politic, economic şi securitar.

Cei doi şefi ai diplomaţiilor vor evalua, cu prilejul vizitei, stadiul pregătirii celei de-a treia şedinţe comune de guvern România-Israel (G2G), care este prevăzută a fi organizată în anul acesta.

Ministrul Bogdan Aurescu şi omologul său vor efectua şi o trecere în revistă a principalelor dosare politice de interes comun, inclusiv despre evoluţiile din Orientul Mijlociu.

Cei doi miniştri vor discuta, de asemenea, modalităţi concrete de a acorda asistenţă umanitară Ucrainei, în contextul în care România găzduieşte, la Suceava, hub-ul regional care facilitează şi asigură coerenţa eforturilor de direcţionare a ajutoarelor umanitare către Ucraina şi alte state care primesc refugiaţi ucraineni, printre care şi Republica Moldova.

Discuţiile vor viza şi situaţia regională de securitate, cei doi oficiali urmând să efectueze un schimb de opinii cu privire la viitoarele evoluţii şi consecinţele acestora în plan securitar mai larg asupra Europei şi la nivel global.

Vizita la Bucureşti a lui Yair Lapid are loc la invitaţia şefului diplomaţiei române, inclusiv ca urmare a discuţiei telefonice din 3 martie cu Bogdan Aurescu, pe fundalul agravării crizei provocate de Rusia în ce priveşte Ucraina şi în contextul unei foarte bune cooperări cu autorităţile române în vederea evacuării cetăţenilor israelieni din Ucraina prin România.

Statul Israel este unul din principalii parteneri ai României din zona Orientului Mijlociu, relaţiile bilaterale, de natură strategică, dezvoltându-se constant în ultimii ani, precizează MAE.

Ministrul Yair Lapid a început, sâmbătă seara, vizite diplomatice în două ţări care au graniţă comună cu Ucraina – România şi Slovacia, a anunţat Ambasada Israelului la Bucureşti.



Sursa: www.hotnews.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri