0.9 C
București
joi, 1 decembrie 2022

MIPE: A început etapa de preînscriere în platforma IMM Recover pentru contractarea de granturi de 300 milioane de euro pentru investiţii în retehnologizare

Publicat pe


Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță deschiderea etapei de preînscriere pentru contractarea de granturi pentru investiții în retehnologizare destinate IMM-urilor, măsură căreia îi este alocat un buget de 300 de milioane de euro prin Programului Operațional Competitivitate, potrivit unui comunicat de presă.

În etapa de preînscriere, solicitanții se pot înrola în în aplicația IMM Recover și pregăti documentele pentru acțiunea 4.1.1. BIS– „Investiții în activități productive” – Tip de proiect: „Investiții în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare și al construcțiilor, în vederea refacerii capacității de reziliență”.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pune la dispoziția solicitanților Manualul utilizatorului pentru platforma granturi.imm.gov.ro, document care cuprinde toate informațiile tehnice pe care utilizatorii ar trebui să le parcurgă pentru depunerea aplicațiilor electronice.

Cei care doresc să depună cereri pot consulta Ghidul solicitantului aici. Lansarea apelului de proiecte este programată pentru 7 octombrie, solicitanții având la dispoziție o săptămână pentru a depune cererile.

Condițiile care trebuie îndeplinite de către solicitanți, pentru a fi considerați eligibili:

  • activitatea pentru care se solicită finanțare trebuie să fie aferentă unui cod CAEN autorizat la data depunerii cererii de finanţare pe întreprindere, nu pe locație de implementare;
  • să fie înființați până la data de 31 decembrie 2020;
  • să nu fie considerați IMM-uri în dificultate la 31 decembrie 2021;
  • să înregistreze profit operațional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în exerciţiul financiar 2021.

Sunt eligibile pentru finanțare următoarele tipuri de activități:

  • modernizarea/echiparea/racordul la utilităţi publice/ eficienţă energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităţilor de producţie existente, precum şi pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producţie pentru care nu este necesară obţinerea de autorizaţii de construire în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare;
  • dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficienţă energetică, necesare activităţii de producţie, precum şi alte achiziţii de bunuri de această natură care sunt necesare capacităţilor de producţie existente.



Sursa: economedia.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri