20.7 C
București
sâmbătă, 3 iunie 2023

Mircea Geoană: Interesul meu pentru politica românească este foarte redus. A vorbi despre marile subiecte ce îi preocupă pe români nu are de-a face cu pregătirea vreunei presupuse candidaturi

Publicat pe



Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, susține că a vorbi despre marile subiecte care stârnesc preocuparea populației nu are legătură cu pregătirea vreunei presupuse candidaturi, transmite Agerpres.

Mircea Geoană spune că interesul său pentru politica românească „este foarte redus”

„Interesul meu pentru politica românească este foarte redus. A vorbi despre marile subiecte ce îi preocupă pe români, fie ele politice, economice sau sociale, nu are de-a face cu pregătirea vreunei presupuse candidaturi. Aşa cum văd eu lucrurile, obligaţia unui lider este de a da ţării sale toată experienţă, devotamentul şi dragostea de care este capabil. Voi continua să fac acest lucru indiferent de poziţia pe care o ocup”, a declarat Mircea Geoană, joi, în cadrul unui eveniment la Cluj-Napoca.

Cu această ocazie, el a adus în atenție un „paradox românesc”.

„Paradoxul românesc, în care economia creşte şi ţara se prăbuşeşte, îşi trăieşte azi zilele de glorie. România e presată de crize, e adevărat, dar se mulţumeşte să vadă doar pericolele şi refuză să vadă oportunităţile. O nouă arhitectură a oportunităţilor are, uneori, nevoie de o zdruncinătură care să reaşeze lucrurile, să mişte economia şi societatea, să dea curaj liderilor. Poate că, până la urmă, istoria ştie mai bine decât politicienii când e momentul să zgâlţâie o ţară”, a adăugat oficialul.

În opinia sa, este nevoie de o renegociere a așa-numitului „Contract Social”.

„În primul rând, aşa cum susţine şi Minouche Shafik, să intrăm într-o renegociere între actorii din societate a actualului Contract Social, evident perimat şi periculos pentru viitorul ţării. Fără acest lucru fundamental, orice modificare de Constituţie sau creşteri ale bugetelor sociale nu vor face decât să peticim sacul şi să ne furăm căciula. Aici, rolul liderilor politici este esenţial. E nevoie, fireşte, de consens politic şi de garanţii legislative. E nevoie de un moratoriu în jurul Noului Proiect Naţional, având în centrul său un Contract Social pentru secolul XXI asumat de toată lumea”, a continuat el.



Sursa: www.b1tv.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri