9 C
București
duminică, 25 septembrie 2022

Mireasa 2022, sezonul 5. Cosmin și Alexandra, ceartă în cuplu. Ce reproșuri i-a făcut concurentul iubitei sale

Publicat pe



Cosmin a fost descalificat din competiție timp de 5 zile din cauza faptului că acesta a sărit să-l bată pe fostul iubit al Alexandrei, Aron. Cosmin nu a mai suportat să audă jignirile pe care Aron i le aducea.

Cosmin și Alexandra, ceartă în cuplu

Băiatul a fost deranjat că timp de 5 zile a stat și a râs cu Aron și a participat la task-uri numai cu el.

După ce și-au spus vorbe grele unul celuilalt și i-a zis „Marș”, Alexandra a mai încercat să discute cu iubita sa. Cosmin a refuzat inițial, dar mai apoi i-a spus iubitei sale că nu a fost niciodată jignit de nicio femeie din viața sa.

Alexandra a plâns mai apoi în brațele doamnei Robertina. Mama lui Cosmin i-a spus acestei că se pot distra și amândouă și i-a mai sus că dacă simte să lupte pentru el, trebuie să o facă.

În emisia live de azi, Cosmin a spus că are niște principii și consideră că Alexandra este de vină pentru cearta ta din cauza comportamentului ei față de Aron.

Cosmin a spus că așa cum el a primit o a doua șansă, așa va acorda și el relației lor o a doua șansă. Concurentul a mai spus că problema este la Alexandra și că ea este de vină pentru tot ce se întâmplă între ei.

Cosmin a mai spus și el către doamna Elena că a avut dreptate, dar în live nu a vrut să recunoască că a făcut referire la faptul că Alexandrei îi mai fug ochii din când în când.

Băieții au votat dacă îl mai vor pe Cosmin în competiție

După ce Cosmin a sărit la bătaie la Aron, acesta a fost descalificat. Astăzi, băieții au fost rugați să voteze dacă își mai doresc ca concurentul să reintre în casă.

De ce aleg concurenții? Pentru că este vorba despre siguranța lor și nu este o decizie din partea staff-ului sau a telespectatorilor.

Votul a fost anonim, deci nimeni nu va ști cine ce a votat. Cosmin și doamna Robertina au așteptat la ușă aflarea rezultatelor. Decizia băieților contează dacă se întoarce sau nu în casă în calitate de concurent cu drepturi depline.

Băieții au votat ca Cosmin să se întoarcă în competiție alături de mama sa. Toți au votat DA pentru o a doua șansă pentru Cosmin. La final au aplaudat toți, iar Cosmin și doamna Robertina s-au îmbrățișat. Acela a fost momentul când și-a luat și iubita în brațe.

Mireasa 2022, sezonul 5. Alina și Valentin au discutat la petrecerea de sâmbătă seara. În ce relații sunt acum cei doi…



Sursa: a1.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri