Un anume Marian, fără a fi angajat al instituţiei, a condus reprezentanţa RAR Griviţa aproape de la înfiinţare, din anul 2009. El era cel care dicta ce se întâmplă, ce maşini intră pe bandă la programare, iar soţul actualei directoare se transformase în şoferul personal. Şi mai şocant e că, spun poliţiştii, din ordinul lui Marian, 360 de maşini ar fi fost „verificate”, iar actele – măsluite, ca şoferii să nu fie nevoiţi să dea examen pentru o altă categorie de permis.
„Nu ştiu de ce am fost adus aici”, spunea Marian Sora pe 29 iunie, atunci când poliţiştii ilfoveni au descins la 7 adrese. Bărbatul are 57 de ani şi nu este şi nu a fost niciodată angajat la Registrul Auto Român. A reuşit însă să-şi creeze o poveste pe care şi cei mai mari scenarişti de filme ar fi invidioşi. A fost reţinut pentru complicitate la fals intelectual în formă continuată şi uzurpare de calităţi oficiale. Mai pe româneşte, poliţiştii ilfoveni l-au săltat pentru că vreme de, atenție, 14 ani a condus în fapt, dar ilegal, fără acte, fără studii, fără certificări, fără concurs, una dintre reprezentanţele Registrului Auto Român. Marian Sora, spun surse din anchetă, a reuşit aproape de la înfiinţarea RAR Griviţa să fie şeful clandestin al acestei instituţii de stat. Cum? La întrebarea asta ar trebui să răspundă chiar toţi cei care s-au succedat la conducerea Registrului. Șase directori a avut RAR, iar reprezentanţa de la Griviţa – doi, din 2009, de când s-a înfiinţat şi odată cu ea s-a instalat acolo Marian Sora.
Funcția: capo di tutti capi
Surse din anchetă spun că, 14 ani, bărbatul a venit în fiecare dimineaţă, de luni până vineri, în curtea RAR Griviţa, ca şi cum ar fi lucrat acolo, comportându-se ca şeful reprezentanţei. Programa expertizarea maşinilor, dădea ordine, făcea liste cu maşinile care aveau prioritate, dădea indicaţii paznicilor pentru accesul unor maşini care nu erau pe listele oficiale la programare, le cerea inginerilor de linie ca anumite maşini să fie expertizate tehnic sau să fie declarate bun tehnic fără o verificare amănunţită, introducea personal maşinile în atelierele de mecanică, făcea fotografii beneficiarilor. Deşi nu a fost vreodată angajatul RAR, Marian Sora era cunoscut de angajaţii adevăraţi ca directorul în fapt al reprezentanţei Griviţa. Toată echipa îi spunea „capo di tutti capi” şi toată lumea ştia că se bucură de protecţie la nivel înalt. Se lăuda că putea schimba şi numi directorii de drept ai instituţiei. Cu sau fără spate, Sora a ajuns să dicteze tot ce se întâmplă în RAR Griviţa. S-a ajuns până într-acolo încât i s-a pus la dispoziţie şi un birou, ca să poată controla mai bine activitatea inginerilor de linie. Nicio maşină nu ieşea de pe rampă, spun surse judiciare, fără avizul său. Şi cel puţin din 2019, au reuşit să…