25 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Modelul ”Școlim Cârpeanu” și tripla acreditare a învățământului românesc în sistem „nu se poate”-”nu există”-”nu se vrea”

Publicat pe



Ministerul educației anunță cu mândrie reformarea sistemului și trecerea revoluționară de la semestre la module. Ce mai, adevărată mândrie de părinți fondatori ai noii educații!

Anul școlar 2022-2023 va începe în mod neinspirat în data de 5 septembrie, elevii pierzând în mod nemeritat câteva zile de vacanță frumoasă la început de toamnă. Pentru a înțelege corect schimbările și ”reformele” din educație este important să lecturăm cu atenție rândurile care urmează.

Tradițional post decembrist, se aruncă mult praf politic în ochii larg deschiși ai electorilor pe tema educației. O națiune educată este o națiune remarcabilă, o națiune puternică. Ceea ce pentru unii este dezideratul suprem, pentru alții este un posibil blestem pentru că dacă națiunea ar fi cu adevărat educată, micimea politicienilor s-ar vedea numaidecât. Și în ministere, și în parlament, și în guvern! Filtrul sudat al lipsei de educație face la acest moment clasa politică mai puțin înspăimântătoare decât este în realitate.

Când eșuatul profesional se întâlnește cu eșuatul moral în persoana ministrului educației, sistemul de învățământ este intens modelat în părțile sale încă moi și frământabile. Modelatorii sistemului românesc de învățământ au fost preponderent olari cu degete butucănoase, brutari fără apetență pentru gastronomie sau croitori fără ac și ață. În astfel de perioade pe care le experimentăm cu intermitență de vreo trei decenii, curg râuri urât mirositoare de idei pseudo-reformiste, cu impact benefic mediatic sau politic dar nu și educațional. Elevii români sunt de decenii victimele unor astfel de răvășitori de conținuturi, șanse și speranțe.

În ultimii ani am remarcat o constantă. Miniștrii educației privesc în gol, prin tine, au voce robotică, cu vagi urme umane. Modelul preferat este nepotrivitul sau inadecvatul, modelul interzis este ilustrul sau remarcabilul. Mulți miniștri ai educației par cufundați adânc în arhitectura inutilului și a nimicului. Cei care nu ocolesc problemele sistemului și privirile elevilor, profesorilor și părinților sunt rapid debarcați, funcția este una de control politic nu de asanare morală, educațională sau culturală.

Educația lipsei de empatie și solidaritate

Conservarea sistemului în forma actuală este singura preocupare certă a clasei politice. Educația lipsei de empatie și solidaritate, educația cinismului cronicizat, educația umilinței, educația egoistă, educația nepăsării, educația-pedeapsă, educația-bonă, educația-sinecură, educația fără plasă de siguranță, educația fără responsabilitate, educația fără repere, educația de tip marginal trebuie să continue indiferent de consecințe. Respingerea educației cu ajutorul tehnologiei moderne și repulsia față de digitalizare sunt exemple grăitoare. Online-ul nu este bun pentru că are potențialul de a ne aduce în lumea educațională civilizată, cea în care părinții pot fi decidenți, cea în care sistemul gravitează în jurul elevului și nu părinții, elevii și profesorii în jurul politicului.

Vă dau un exemplu banal. Mi-ar plăcea ca în școli să găsim și planetarii, microscoape digitale, telescoape astronomice, busole, tablete grafice, table interactive, imprimante 3D și alte instrumente/dispozitive care stimulează interesul elevilor pentru învățare/explorare. Nu obligatoriu cele enumerate, nu obligatoriu ca acestea să fie în proprietatea școlii. Dacă ar exista voință la nivelul ministerului educației, toate acestea s-ar realiza în câteva luni. Există în jur de 6.000 de unități de învățământ (cu 11.000 de unități arondate), unele gadget-uri performante costă 50 de euro/bucată iar un efort financiar de sub 100.000 de euro este un mizilic pentru o multinațională interesată în a sponsoriza un astfel de demers.

Noi preferăm de 30 de ani un alt model de ministru al educației! Nu dorim un arhitect al schimbării, căutăm un cârpitor. Tindem cu obstinență spre un model – Școlim Cârpeanu – de ministru total depășit de tot ce se întâmplă în sistem, un ministru deranjat de orice întrebare dificilă, un ministru care nu acceptă să fie contrazis, un ministru care se teme ca Necuratu’ de apa sfințită de orice critică, un ministru care se rezumă la a constata eșecul sistemului fără a veni cu soluții, un ministru care nu își asumă niciun insucces dar le generează în cascadă pe modelul vechi al erorilor de Windows 95, un ministru care prezintă cifre și sondaje exclusiv favorabile propriilor decizii, un ministru preocupat de compararea nerealist-obsesivă a sistemului autohton cu un sistem occidental de top, un ministru capabil să furnizeze doar tăcere în cele mai delicate momente, un ministru care doar ridică din umeri și din sprâncene, un ministru depășit total de realitate, un ministru care consideră că asumarea responsabilității este apanajul altora, un ministru deranjat până la criza de nervi de opiniile părinților sau profesorilor îngrijorați.

Întreg microclimatul educațional autohton este proiectat în acest sens. Liniile roșii invizibile care nu pot fi trecute au legătură cu politizarea inspectoratelor și controlul directorilor de unități de învățământ. Unele site-uri „educaționale” și „grupuri de profesori” susțin un astfel de model de ”leadership”. Aici sunt promovați sau lapidați politicieni și sunt proiectate/prezentate modele și antimodele din domeniul educației. Conversațiile părtinitoare riguros controlate sau articolele atent selectate sunt vehicule eficiente de inoculare a unor „realități” de laborator. Majoritatea impun șabloane îndoielnice și fac jocurile unor politicieni, sindicate, grupuri financiare sau entități de alt tip! În nepotrivita cheie actuală, profesorii dedicați și părinții preocupați sunt piedici în calea sistemului, nu parteneri sau camarazi. Multe organizații nonguvernamentale ”ale părinților” nu sunt nimic altceva decât organizații de sprijin politic neasumat. Și apoi ne mirăm în mod naiv că „nu se poate”, ”nu se vrea” sau ”nu există”. Vremea cârpitului a trecut demult. Cuvântul ”reformă” nu are ce căuta la acest moment în aceeași propoziție cu ”ministerul educației” cât timp acesta propune o singură unitate – anacronică – de măsură pentru orice și oricine. În mod evident, când mărul este putred nu redenumirea soiului este soluția.

Până la noi ordine, lumina caldă a reflectoarelor proiectată pe chipul actualului ministru al educației, bate lumina deschiderii cărților sau ebook-urilor.

Zeno Sustac este doctor in filosofie, conflictolog, mediator, avocat, parinte, membru in Consiliul de Mediere din anul 2009, expert european in domeniul medierii, scriitor in domeniul Rezolvarii Alternative a Disputelor, coordonator & fondator al grupului „Parintii Elevilor din Romania”.

Autorii care semnează materialele din secțiunea Invitații – Ziare.Com își asumă în totalitate responsabilitatea pentru conținut.





Sursa: ziare.com

Mai multe stiri

Ultimele Stiri