27.7 C
București
vineri, 30 septembrie 2022

Moscova anunță ”coridoare umanitare” în Ucraina începând de la ora 09:00, din nou aproape toate drumurile duc spre Rusia

Publicat pe


Rusia a propus înființarea unor ”coridoare umanitare” pentru a permite civililor să părăsească marți, începând cu ora locală 09:00 (aceeași oră ca în România), cinci orașe ucrainene, inclusiv capitala Kiev, în așteptarea acordului ucrainean, au relatat agențiile de presă ruse, preluate de Reuters,

Blocuri bombardate in UcrainaFoto: Twitter

Însă majoritatea coridoarelor ar urma să meargă spre Rusia sau Belarus, lucru pe care autoritățile ucrainene l-au refuzat până acum.

Civilii care părăsesc orașele Kiev, Cernigov și Harkiv ar urma să meargă spre Rusia, unii prin Belarus, a relatat agenția de presă Interfax, citând o declarație a unui comitet rus însărcinat cu coordonarea umanitară în Ucraina.

Președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy a respins propunerile anterioare de evacuare a cetățenilor ucraineni în ceea ce el a descris drept „teritoriu ocupat” în Rusia și Belarus.

Cu toate acestea, persoanele care părăsesc orașele Sumî și Mariupol vor avea posibilitatea de a alege între a trece în Rusia sau în orașele ucrainene Poltava și, respectiv, Zaporizhia, potrivit declarației, citată de Interfax.



Sursa: www.hotnews.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri