13 C
București
luni, 3 octombrie 2022

Motivul pentru care Dorian Popa nu a mai plecat în vacanţă de cinci ani: „Asta mă bucură mai mult decât un concediu sau o ieşire în club”

Publicat pe



Deși a câştigat atât de mulți bani încât ar putea să aleagă orice destinație exotică pentru a se relaxa câteva zile, Dorian Popa alege să rămână acasă, dintr-un motiv care arată că artistul a ajuns la maturitate şi ştie foarte bine ce vrea să realizeze în viaţă.

”Este într-adevăr un efort un pic mai mare, pentru că a fost o vară clasică, o vară de artiști, cu foarte multe concerte. Nu pot decât să îi mulțumesc lui Dumnezeu și să îmi doresc ca acest lucru să continue și în toamnă și să nu avem vreo surpriză neplăcută. Șantierele merg excepțional, chiar dacă efortul este un pic mai mare. Suntem aproape de final. Deja clienții sunt extrem de încântați și abia așteaptă să se mute în căsuțe.

Citeşte şi: Starea maestrului Alexandru Arşinel este învăluită în mister: „Nu putem spune dacă mai trăieşte sau nu”

Timpul pe care mi-l aloc mie, este timpul petrecut la muncă. Pe mine asta mă bucură mai mult decât un concediu sau o ieșire în club, lucruri care mi se pare că trebuiau făcute la o anumită vârstă și cred că le-am făcut cu vârf și îndesat.

Nu am mai plecat în concediu de vreo 5 anișori de zile. Până mai deunăzi îmi doream să realizez lucruri. Dacă în ultimul timp le-am realizat, acum mi-am dat seama că nu mai pot să plec în concediu pentru că, deși am realizat lucruri, habar nu avem ce se va întâmpla cu lumea în care trăim. Oamenii încă trăiesc într-o himeră greșită și consideră că trebuie să își petreacă concediile la munte, la mare, în alte țări. Eu i-aș sfătui cât se poate de prietenește, să pună banii deoparte, așa cum spune mamișor.”, a declarat Dorian Popa pentru Antena Stars.

Citeşte şi: Zodia care primeşte ajutor divin în această perioadă. Cristina Demetrescu: „Au noroc, succes și sunt apreciați”





Sursa: www.romaniatv.net

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri