1 C
București
luni, 6 februarie 2023

Neamul Goleștilor, dinastie de prim-miniștri. Cine sunt iluștrii politicienii din această familie

Publicat pe


Una dintre
familiile reprezentative din Țara Românească, familia Golescu,
a făcut istorie și în politică, dând trei prim-miniștri: Ștefan
Golescu, Nicolae Golescu și Alexandru G. Golescu-Arăpilă.

Ştefan, Nicolae, Radu şi Alexandru Golescu FOTO arhiva Muzeul Golesti

Familia Golescu și
familia Brătianu, ambele din Argeș, sunt cele care au dat cei mai
mulți prim-miniștri României: șapte. Trei au provenit din familia
Goleștilor, iar patru din familia Brătienilor (Ion C. Brătianu,
Dumitru Brătianu, Ion I.C. Brătianu, Vintilă Brătianu).

Goleștii
au fost una dintre marile familii de boieri români, care s-au
remarcat, în special în secolul al XIX-lea, prin implicarea în
evenimentele ce au marcat formarea statului modern român, de la
mișcarea pașoptistă până la instaurarea Principelui
Carol I și a monarhiei constituționale.

La începutul secolului al XIX-lea,
alături de domnitorii care își trimiteau copiii la studii în
străinătate, boierii români au investit în călătoriile scumpe
ale fiilor lor, efectuate în cele mai importante orașe europene,
realizând cât de importante sunt studiile în
obținerea unor slujbe bune.

Pas cu pas,
s-a impus în societatea românească principiul conform căruia
pentru a ocupa o slujbă
cât mai înaltă, fiul de boier nu trebuia
să fie doar bogat și cu origine cât mai veche, ci și instruit.

Viitori
militari, cu educație franceză

Iordache Golescu și Dinicu Golescu,
importanți oameni de cultură în epocă, au
decis să își trimită fiii la studii în Occident.
Alexandru G. Golescu, poreclit „Arăpilă“
sau „Negrul“, a fost fiul marelui
vornic Iordache Golescu, fratele mai mare al lui
Dinicu Golescu.

„Ștefan și Nicolae erau fiii cei
mari ai lui Dinicu Golescu, mare boier al
Țării Românești, cel care prin jurnalul său de călătorie «a
descoperit Occidentul» în conștiința
românilor, și ai Zoei, născută Farfara, descendentă pe linie
maternă din familia Pârșcoveanu“
, spune
Iustin Dejanu, directorul Muzeului Golești din
Argeș.

Ștefan Golescu s-a născut în anul
1809, în orașul Câmpulung Muscel, iar Nicolae în jurul datei de 6
decembrie 1810, în același oraș, în împrejurările vitrege ale
refugiului familiei din cauza războiului ruso-turc ce a avut loc
între 1806-1812.

„Învăţătura au
început-o în casa părintească, cu tatăl
şi mama sa şi cu profesori particulari. Dintre materiile de studiu
figurau greaca, franceza, istoria şi geografia. Ca dovadă a
preocupării lui Dinicu Golescu de a asigura fiilor săi o învăţătură
corespunzătoare rangului şi exigenţelor sale este faptul că, în
grelele împrejurări ale anului 1821, în exilul de la Sibiu, dintre
11 aprilie şi 2 mai, familia Golescu era însoţită şi de către
un profesor. Nicolae Golescu şi fratele său, Ştefan, au învăţat
carte şi cu dascălul Mitilineu“,

precizează Iustin Dejanu.

Conacul de la Golești, leagănul marii familii a Goleștilor FOTO Denis Grigorescu

Conacul de la Golești, leagănul marii familii a Goleștilor FOTO Denis Grigorescu

În 1826, Ștefan și Nicolae Golescu
se aflau la studii la Universitatea din Geneva, găzduiți
fiind în pensionul lui Rodolphe Töpffer,
unul dintre discipolii marelui filosof
Jean-Jacques Rousseau, iar pe cei doi fii mai mici, Radu și
Alexandru-Albu, Dinicu Golescu i-a lăsat la München, la un
institut. Boierul cărturar dorea ca doi dintre ei să capete o
educaţie franceză, iar ceilalţi doi, o educaţie germană.

Ștefan și Nicolae Golescu au revenit
în țară, în 1829, iar în 1830 au intrat în Armata Națională
din Țara Românească, unde au fost aghiotanți ai domnitorului
Alexandru Dimitrie Ghica. Ștefan Golescu a ajuns căpitan în 1834,
maior în 1836, părăsind armata în 1841.
Nicolae Golescu în 1834 a fost avansat în gradul de maior, iar în
anul 1839, a fost înaintat la gradul de colonel, la vârsta de doar
29 de ani.

Roluri
esențiale în Revoluția de la 1848

„Alexandru G. Golescu-Arăpilă și
verii săi au avut o contribuție importantă la pregătirea,
izbucnirea și conducerea Revoluției de
la 1848, atât prin funcțiile deținute, cât și prin
activitatea propriu-zisă. Referindu-ne numai la primul aspect,
constatăm că printre cei 13 membri ai Comitetului revoluționar de
la 1848, care a fost permanent consultat de toate guvernele
revoluționare, erau cinci Golești: Alexandru G. Golescu-Arăpilă
și verii săi“,

mai spune Iustin Dejanu.

Întâmplarea a făcut ca revoluția să
fie victorioasă în Țara Românească: la
Islaz, unde era Ștefan Golescu,
și la București, unde au acționat
Nicolae Golescu și Alexandru G. Golescu-Arăpilă. Goleștii au avut
un rol important și
în guvernarea revoluționară: Ștefan a fost membru al Guvernului
provizoriu de la Islaz, ministru al Justiției,
membru al Guvernului provizoriu constituit la 14 iunie, membru al
Locotenenței Domnești.

Fratele său, Nicolae, a
fost în tot timpul guvernării revoluționare ministrul
Trebilor din Lăuntru
(ceea ce avea să devină, din 1862, Ministerul de Interne).

Lideri,
persona non grata și retur

Ajuns în
exil la Paris, Alexandru Golescu-Arăpilă
a scris memorii și a acționat în
favoarea drepturilor naționale ale tuturor românilor. De asemenea,
a elaborat și publicat lucrarea „De
l’abolition du servage dans les Principautés danubiennes“,
în care a susținut necesitatea emancipării și
împroprietăririi țăranilor.

El propunea împroprietărirea
țăranilor prin expropriere și despăgubire, foarte convenabilă
pentru marii proprietari. Din noiembrie 1856, Alexandru Arăpilă s-a
aflat între fruntașii mișcării unioniste: vicepreședinte al
Comitetului central al Unirii-București (3 martie 1857)
și deputat în Divanul
ad-hoc (1857).

Nicolae Golescu FOTO Carol Popp de Szathmari

Nicolae Golescu FOTO Carol Popp de Szathmari

După înfrângerea
revoluției, Nicolae Golescu a plecat în exil. Revenit în
țară, în 1857, Nicolae Golescu s-a
angajat în mișcarea unionistă, ajungând
deputat și vicepreședinte în Divanul ad-hoc
(1857) și deputat în Adunarea Electivă
munteană (ianuarie 1859).

După Unirea Principatelor, Nicolae
Golescu a fost desemnat să conducă primul guvern din Muntenia (28
mai – 13 iulie 1860), Alexandru Ioan Cuza înaintându-l la gradul
de general, după care, trei ani mai
târziu, tot Cuza l-a
lăsat fără epoleți. Mai târziu,
imediat după detronarea lui Alexandru Ioan Cuza
(1866), s-a format o Locotenenţă Domnească, compusă din
generalul Nicolae Golescu, colonelul Haralambie şi Lascăr Catargiu
şi un guvern condus de Ion Ghica.

Carol I, găzduit
la moșia familiei Golescu

Ion C. Brătianu, șeful grupării
liberale radicale, a plecat în Vest încă
din 1865 pentru a îl convinge pe
Principele Carol să accepte tronul
României. Odată ajuns în România, în 1866,
după ceremonia de prezentare a autorităţilor oraşului
Piteşti, Principele Carol, însoţit de Brătianu, împreună cu
care călătorise şi până atunci, de generalul Nicolae Golescu
(membru al Locotenenței Domnești) şi de premierul Ion Ghica „se
urcară în echipagiul princiar tras de opt cai şi traversară
orăşelul plăcut, împodobit ca de sărbătoare, cu steaguri,
covoare şi ghirlande“.

Înaltul oaspete a fost găzduit la
moșia familiei Golescu, unde a semnat şi primul său act oficial:
graţierea mitropolitului Moldovei, Calinic Miclescu,
conducătorul mişcării separatiste de la Iaşi. A doua zi, 10/22
mai 1866, la 8.00 dimineața, Carol a
plecat din Goleşti spre Bucureşti „… după ce a mulţumit
bătrânei doamne Golescu şi familiei Racoviţă, pentru
ospitalitatea încântătoare de sub patriarhalu-i acoperiş“.

În slujba
Coroanei

Ștefan Golescu a
fost președintele Consiliului de Miniștri și Interne în
perioada 17 august 1867 – 29 aprilie 1868.
În opinia Regelui Carol I, lui
Ștefan Golescu „îi lipsea însă energia necesară spre a
realiza nobilele intenții de care e pătruns, fiind de o fire prea
blândă“
.

După
ce a reușit să treacă prin corpurile legiuitoare proiectele de
lege referitoare la pensii, vânzarea din domeniile statului, căile
de comunicații și desființarea taxelor pentru poduri, Guvernul
Ștefan Golescu a fost nevoit să-și dea demisia, din
cauza depunerii unui proiect de lege împotriva evreilor,
proiect prin care evreilor le era interzisă
achiziționarea de imobile.

„Schimbarea a fost doar de formă, deoarece a urmat Nicolae
Golescu, fratele său, tot liberal radical, majoritatea
miniștrilor din fostul cabinet Ștefan Golescu și-au păstrat
vechile portofolii, aproape cu aceeași componență în guvern“,

mai precizează Iustin Dejanu.

Prim-ministrul
șoselelor

Nicolae Golescu a
condus guvernul în perioada 1 mai –16 noiembrie 1868.
Pe plan economic, el era mândru să
susţină că s-a exportat de trei ori mai
mult, dar că există rezerve imense pentru export. În anul 1867 s-a
constatat o creştere a resurselor cu 15%, pentru ca, în 1868, să
mai crească cu 18%. În domeniul învăţământului, s-au
deschis şcoli normale în districte.

S-a
reparat un număr mare de biserici, care erau ameninţate să se
ruineze. Înfăptuiri majore s-au produs în
domeniul transporturilor. Legislaţia construirii căilor ferate,
care vor lega România cu Apusul şi Răsăritul, este suficientă
pentru cele două adunări să intre în „analele noastre şi-n
inimile românilor… Şoselele naţionale se vor da, acum, în
circulaţiune – 130 km, poduri mari şi mici în mare număr – 19
poduri de fier, 78 de poduri reconstruite, iar căi judeţene s-au
executat pe o lungime de 1.600 km, din care 200 km s-au
şi pietruit“
.

În realitate, cucerirea
principalelor pârghii de conducere a coincis cu căderea lor de la
putere, în urma demisiei Guvernului N. Golescu la 16 noiembrie 1868.
A fost o retragere silită, datorată presiunilor exercitate de
puterile garante, ostile prezenței revoluționarilor la conducerea
statului român. Franța a jucat un rol deosebit de important în
retragerea Guvernului Nicolae Golescu.

„Cel
din urmă ministru al Prințului
Carol“

Alexandru G. Golescu-Arăpilă a fost
ultimul dintre Golești care a deținut funcția de prim-ministru,
în perioada 2 februarie – 18 aprilie 1870,
după ce fusese între 1866 și 1868 agent diplomatic la Poarta
Otomană, susținând mai întâi
recunoașterea lui Carol I, apoi interesele țării la
Constantinopol.

„Guvernul format de Alexandru G.
Golescu-Arăpilă era însă unul foarte slab, format cu multă
trudă, nefiind susținut de nicio grupare politică. Chemarea sa la
putere era suspectată ca un act de «politică
personală a palatului», fiind chiar
atribuită influenței Ecaterinei Golescu, doamnă de onoare a
prințesei Elisabeta. Constituirea acestuia a surprins și nemulțumit
majoritatea grupărilor politice. Mihail
Kogălniceanu îi spusese chiar și lui Alexandru G. Golescu-Arăpilă:
«Vei fi cel din urmă ministru al Prințului
Carol»“,
mai adaugă Iustin Dejanu.

Pe 24
februarie 1870, în timpul guvernului condus de Alexandru G.
Golescu-Arăpilă, s-a inaugurat la
București clădirea Monetăriei. Fără a
mai ține cont de obiecțiile și de protestele turcești,
s-a reușit baterea primelor monede de argint (1 leu) și aur (20
lei), atribut al suveranităţii, cu efigia
lui Carol I şi cu legenda „Domnul României“.

Sistemul monetar era astfel recreat, în
ciuda opoziției Austriei și Turciei. După
depunerea mandatului de prim-ministru,
Alexandru G. Golescu-Arăpilă a continuat să participe activ pe
scena politică românească, fiind ministru al Afacerilor Străine
şi deputat în Reprezentanţa Naţională.

În urma mișcării republicane de la
Ploiești, din 1870, după care Nicolae Golescu și Ion C. Brătianu
au fost arestați, Goleștii nu au mai îndeplinit funcții de înalți
demnitari ai statului, retrăgându-se treptat și din viața
politică și, rând pe rând, în decursul
unui deceniu, părăsind scena vieții.
Ştefan Golescu a murit în 1874, iar
Nicolae Golescu în 1877. Alexandru-Arăpilă a
decedat în 1881.

„Culți și rafinați, școliți în
Occident, Ștefan Golescu, Nicolae Golescu și Alexandru G. Golescu-
Arăpilă au jucat un important rol politic, iar bătrânul conac de
la Golești a fost martorul a numeroase decizii privind istoria
României. Convingerile lor politice înaintate, concepţiile
democratice asupra evoluţiei poporului român în concertul
civilizaţiei europene, dragostea faţă de libertatea poporului
român, înţelegerea nevoilor ţăranilor români i-au situat pe
Golești între personalităţile proeminente ale istoriei României“,
concluzionează Iustin Dejanu, directorul Muzeului Golești.



Sursa: adevarul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri