29.2 C
București
vineri, 30 septembrie 2022

Negocierile ruso-ucrainene vor continua miercuri: „Există contradicții fundamentale. Dar cu siguranță e loc de compromis”

Publicat pe



Negocierile ruso-ucrainene de marți s-au finalizat în cursul serii, dar, deși Rusia pare mai deschisă la un „compromis”, există „contradicții fundamentale” între cele două părți, a anunțat negociatorul ucrainean Mykhailo Podolyak într-un mesaj pe Twitter.

Cu toate acestea, Podolyak lasă o portiță de speranță și spune că negocierile vor continua miercuri.

„Vom continua mâine. Un proces de negociere foarte dificil (…). Există contradicții fundamentale. Dar cu siguranță există loc de compromis. În pauză se va continua lucrul pe subgrupe…”,, a scris Podoliak, care este și consilier al președintelui Volodimir Zelenski.

Aceasta este a patra rundă de negocieri, care a început însă cu o zi înainte, luni, înainte ca apoi să fie luată o ”pauză tehnică”.

Ihor Zhovkva, un oficial din cadrul Administrației Prezidențiale de la Kiev, a declarat pentru BBC că, din punctul său de vedere, poziția Moscovei a fost mai constructivă luni decât a fost anterior.

„În loc să ne dea un ultimatum, să traseze linii roșii sau să ceară Ucrainei să capituleze, acum par să înceapă negocierile constructive”, a declarat el pentru Radio 4’s Today.

Podolyak a reiterat luni poziția Ucrainei conform căreia negociatorii săi vor refuza să înceapă să discute despre forma relațiilor viitoare cu Rusia până când Moscova nu va fi de acord cu o încetare imediată a focului.

Într-un indiciu de posibil compromis, Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să accepte garanții de securitate care nu ating obiectivul pe termen lung de aderare la NATO, căruia Moscova se opune.





Sursa: www.gandul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri