25 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Nicolae Botgros nu are de gând să-şi mai refacă viaţa: „Se spune că timpul vindecă, dar la mine e invers. Cu cât trece timpul, cu atât mi-e mai greu”

Publicat pe



Nicolae Botgros vrea să-şi refacă viaţa. Lucrurile din casa în care a trăit alături de regretata lui soție, Lidia Bejenaru, au rămas la fel cum le-a lăsat ea. Chiar și periuța ei de dinți îi amintește în fiecare dimineață de ea. Dirijorul orchestrei Lăutarii din Chişinău ar vrea să-şi refacă viaţă şi, cu această ocazie, să pună în vânzare şi casa în care a locuit cu regretata lui soţie.

A fost foarte greu anul asta din toate punctele de vedere, stau de vorba cu ea când merg la cimitir, când sunt plecat mi-e greu. O am alături tot timpul, va fi alături cu mine în suflet mereu. O s-o vindem cu timpul, mai sunt niște proceduri ca să pot s-o schimb. Nu mi-e greu doar acasă, mi-e greu oriunde mă duc, peste tot am fost cu ea. Aceste amintiri mă apasă dar sunt frumoase și n-aș vrea să le uit, să le port în suflet. Locuiesc singur acasă, am fost o vreme la Cornel, dar mă strădui să stau acasă că sunt legat de mai multe lucruri”, a spus celebrul dirijor la Exclusiv Vip.

Nicolae Botgros nu vrea să-şi refacă viaţa. Este de părere că va suferi pentru tot restul vieţii după soţia lui

Deși au trecut doar câteva luni de la moartea soției, durerea pe care o poartă în suflet e din ce în ce mai mare. Artistul mărturisește că nu crede că-și va reface viață vreodată cu altă femeie.

Citeste si Dezvăluiri tulburătoare ale fiului lui Nicolae Botgros: dirijorul merge de patru ori pe zi la mormântul soţiei sale: „N-ar trebui să se simtă vinovat. A iubit-o până la Ceruri”

Nu cred că-mi voi reface viaţa, niciodată! Această pierdere și durere este prea mare. Se spune că timpul va vindeca, nu cred. Eu văd că cu cât trece timpul cu atât mi-e mai greu”, a mai mărturisit Nicolae Botgros.

Referitor la fetița lui, Nicoleta, pe care o are împreună cu cântăreața Anișoara Dabija, Botgros susține că-i seamănă și că-i va fi alături.

Este o fetiță extraordinar de frumoasă, seamănă cu mine de mic copil. Este o fetiță pe care o cresc, e un suflet dat de la Dumnezeu. Se vorbește că copiii își aleg părinți. Ea a ales să fiu tatăl ei, mă bucur și îi doresc să fie sănătoasă și să crească mare. Altceva nu pot să fac decât s-o cresc, să ajungă om în viață ei că are dreptul la toate”, a mai spus Nicolae Botgros.

Reamintim că, în luna iulie 2021, interpreta Lidia Bejenaru, soţia dirijorului Nicolae Botgros, a trecut la cele veşnice, la vârsta de 68 de ani. O hemoragie rezultată în urma unei operaţii la colon i-a fost fatală. Organismul cântăreţei din Republica Moldova a cedat după trei zile petrecute în comă.

Citeste si Fetiţa lui Nicolae Botgros, apariţie de senzaţie alături de mama ei într-un videoclip de sărbători





Sursa: www.romaniatv.net

Mai multe stiri

Ultimele Stiri