7.3 C
București
vineri, 24 martie 2023

Nicu Covaci expune la Târgu Jiu

Publicat pe



Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu găzduieşte, joi, expoziţia de pictură intitulată „Fie să renască“ semnată de către legendarul trupei Phoenix, Nicu Covaci, şi de Valeriu Sepi, unul dintre cei mai cunoscuți colaboratori ai acestei trupe.

Curatorul expoziţiei este conf. univ. dr. Zuzu Caratănase, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

„Trupa Phoenix a fost fondată în anul 1962 la Timişoara şi este cea mai longevivă formaţie rock din lume alături de trupa londoneză The Rolling Stones. În cei 61 ani de existenţă, formaţia Phoenix a concertat atât în ţară, cât şi în străinătate, câştigându-şi statutul de formaţie legendară rock! De data aceasta, publicul din Târgu Jiu va intra în contact cu cei doi creatori arhicunoscuţi în calitate de pictori pentru că, dincolo de cariera muzicală, ei şi-au dezvoltat şi o carieră de artă plastică, fiind absolvenţi ai Facultăţii de Arte din Timişoara. Au avut numeroase expoziţii personale şi de grup atât în ţară, cât şi în străinătate”, au transmis reprezentanţii Muzeului ‘Brâncuşi’.

Organizatorii evenimentului care va începe la ora 18,00 sunt Ministerul Culturii şi Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi”.

Evenimentul va fi precedat, la ora 17,00, de vernisajul lucrărilor premiate în cadrul Concursului Internaţional de Arte Vizuale „Arhetipuri în sculptura lui Constantin Brâncuşi”, desfăşurat de Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” în parteneriat cu Muzeul Naţional „Constantin Brâncuşi”. Concursul se află la cea de-a 3-a ediţie şi este adresat elevilor şi studenţilor de la şcoli vocaţionale.

Valeriu Sepi a fost un colaborator de bază al trupei Phoenix în anii ’70. Pe atunci, formația folosea pe scenă un obiect arhaic folosit de colindători – capra –  obiect care fusese conceput de Sepi.





Sursa: www.cotidianul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri