Joi după-amiază, înfigeam nuielele de salcie verde lângă crucile bunicilor și străbunicilor. Unul dintre morminte nu mai avea niciun semn. Doar un prun sălbatic lângă care puneam o nuia cu câteva flori galbene legate pe la mijlocul ei. Mama spunea că acolo ar fi trebuit să fie mormântul străbunicii, pe care n-o cunoscuse nici ea, deși, la fel de bine, s-ar fi putut să se odihnească puțin mai încolo. Seara târziu, turnam puțină apă la flori și la nuiele, inclusiv la străbunica, devenită, după trecerea anilor, doar un nume și o nuia de Paști. În Vinerea Mare, ai casei nu beau nici apă. Abia după asfințitul soarelui se așezau la masă și, printre îmbucături, mai scăpau câte o vorbă despre slujba preotului sau despre cel venit la biserică fără haine de sărbătoare.
Sîmbăta, ne trezeam cu noaptea în cap. Trebuia mers la turmă pentru adus mielul, aprins cuptorul, măturat curtea, ținut de vasul cu aluatul de cozonaci pentru a…