25 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Noi sancțiuni impuse Rusiei: importul de cărbune oprit, accesul navelor ruse interzis în porturile europene

Publicat pe


  • UE a aprobat noi sancțiuni împotriva Rusiei, menite să îl descurajeze pe Putin în ceea ce privește invazia Ucrainei.
  • Noile măsuri includ blocarea activelor a numeroase bănci ruse.
  • Uniunea Europeană va interzice importurile de materie primă în valoare de 5,5 miliarde de euro din Rusia.

UE a aprobat noi sancțiuni împotriva Rusiei, menite să îl descurajeze pe Putin în ceea ce privește invazia Ucrainei. Noile măsuri includ blocarea activelor a numeroase bănci ruse, interzicerea importurilor de cărbune, instituirea unui embargou privind importurile de armament rusesc, precum şi oprirea exporturilor ruse, inclusiv de tehnologie ultramodernă, în valoare de zece miliarde de euro.

„Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER) a aprobat un nou set de sancţiuni în contextul agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Acest set substanţial de sancţiuni extinde la noi domenii măsurile împotriva Rusiei”, anunţă Preşedinţia franceză a Consiliului Uniunii Europene.

„Sunt prevăzute sancţiuni contra oligarhilor, contra entităţilor ruse de propagandă, contra membrilor aparatului de securitate şi militar, precum şi contra entităţilor din sectorul industrial şi tehnologic care au implicare în agresiunea rusă din Ucraina”, precizează Preşedinţia franceză a Consiliului UE.

Mai multe sancțiuni economice au fost impuse Rusiei și de Grupul G7

De asemenea, Uniunea Europeană va interzice importurile de materie primă în valoare de 5,5 miliarde de euro din Rusia, nu va mai permite accesul navelor ruse în porturi europene şi nici accesul transportatorilor rutieri din Rusia şi din Belarus.

Anterior, Statele Unite şi Grupul G7 au anunţat noi sancţiuni financiare şi comerciale împotriva Rusiei, ca reacţie la continuarea intervenţiei militare ruse în Ucraina, conform Mediafax.

Mai mult decât atât, SUA au impus sancțiuni împotriva cercului intim al președintelui rus Vladimir Putin, inclusiv a fiicelor sale. Lista include, de asemenea, familia ministrului de externe, Serghei Lavrov, și bănci importante. „Națiunile responsabile trebuie să se unească pentru a-i trage la răspundere pe acești făptași”, a spus Joe Biden.

Anunțul a descris-o pe Tikhonova ca fiind „un executiv în domeniul tehnologiei a cărui activitate sprijină guvernul rus și industria de apărare”. Sora sa, Vorontsova, „conduce programe finanțate de stat care au primit miliarde de dolari de la Kremlin pentru cercetarea genetică și care sunt supravegheate personal de Putin”.





Sursa: alephnews.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri