2.6 C
București
marți, 29 noiembrie 2022

Norvegia spune că are nevoie de mai multe investiții pentru furnizarea stabilă de energie. Țara este în prezent cel mai mare furnizor de gaze în Europa

Publicat pe


Norvegia are nevoie de mai multe investiţii în infrastructură şi în creşterea activităţii extractive în nord pentru a-şi menţine statutul de furnizor stabil de gaze şi petrol în Europa pe termen lung, a semnalat joi, într-un comunicat, Departamentul pentru Petrol (OD), transmite Agerpres. Norvegia este în prezent cel mai mare furnizor de gaze în Europa, potrivit datelor Refinitiv Eikon, depășind Rusia, care și-a redus livrările de gaze.

Conform estimărilor acestui organism, în cei 50 de ani de activitate în domeniul petrolului şi gazelor în ţara nordică, concentrată pe Marea Nordului şi Marea Norvegiei, s-a produs doar la jumătate din potenţialul total şi o pătrime ar corespunde resurselor încă nedescoperite.

OD subliniază că, pentru a asigura stabilitatea în furnizare, este important să se limiteze aşteptata scădere a producţiei, care se estimează pentru 2030, prin creşterea extracţiei în zăcămintele existente şi impulsionarea dezvoltării celor care încă nu sunt în producţie.

Comunicatul menţionează şi necesitatea găsirii de zăcăminte mai mari şi semnalează că potenţialul în acest sens, mai ales în cazul gazelor, este mare în zone puţin explorate sau încă nedeschise exploatării, în zona Mării Barents.

Se estimează că această zonă ar putea dispune de 2,4 miliarde metri cubi echivalent petrol, 59% în partea nordică, pe care actualul Guvern de centru-stânga a decis să o menţină în afara activităţii petroliere.

Pentru a profita de potenţialul Mării Barents, în special în furnizarea de gaze, este fundamental să se investească în infrastructură, deoarece există doar un gazoduct operaţional în zonă, subliniază OD.

“Fără o mai mare capacitate de export, atât resursele deja descoperite, cât şi cele nedescoperite din Marea Barents sunt de interes minor”, arată comunicatul.

Norvegia a produs, anul trecut, 102 milioane de metri cubi de petrol şi 113 miliarde de metri cubi de gaze, ceea ce echivalează cu aproape 4 milioane de barili echivalent petrol pe zi, o cifră uşor mai mare faţă de cea din 2020, scrie EFE.

Această ţară nordică a acoperit între 20% şi 25% din toată cererea Uniunii Europene şi Marii Britanii, anul trecut, dar Guvernul a solicitat în ultimele luni companiilor extractive să maximizeze producţia, în special pentru a reduce dependenţa de gazul rusesc.

După cum a semnalat săptămâna trecută premierul norvegian, Jonas Gahr Store, efortul companiilor şi redeschiderea platformei de gaze lichefiate de la Melkoya (nord) au permis creşterea exporturilor de gaze cu 10%.



Sursa: economedia.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri