20.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024

O nouă lege anti-LGBT+ în Irak: Prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare/ Pedepse similare pentru bărbații ”prea efeminați”

Publicat pe


Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP, citată de News.ro.

Ca reacţie, ONG-ul Amnesty International a criticat AFP pentru o „încălcare a drepturilor fundamentale ale omului”, apreciind că amendamentele adoptate sâmbătă „pun în pericol irakieni care sunt deja hărţuiţi zilnic”, într-o ţară conservatoare în care minorităţile sexuale trăiesc în clandestinitate.

Amendamentele modifică o lege anti-prostituţie din 1988 şi au fost adoptate în cadrul unei sesiuni la care au participat 170 dintre cei 329 de deputaţi, potrivit unui comunicat al biroului de presă al Parlamentului.

Noile dispoziţii prevăd pedepse cu închisoarea cuprinse între zece şi 15 ani pentru relaţii homosexuale, precum şi pentru practicile de swinging care implică soţiile,…



Sursa: www.g4media.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri