4.4 C
București
vineri, 2 decembrie 2022

Opt persoane sunt judecate pentru moartea lui Maradona

Publicat pe



Opt membri ai personalului medical vor fi judecați pentru presupusă neglijență penală în cazul morții legendei fotbalului argentinian Diego Maradona, potrivit unei hotărâri judecătorești făcute publice miercuri.

Nu a fost stabilită o dată pentru procesul celor opt în legătură cu moartea lui Maradona, survenită în 2020, potrivit procurorilor, din cauza unor „omisiuni” ale personalului medical care l-a abandonat în voia sorții în timpul spitalizării la domiciliu.

Cele 8 cadre medicale implicate în proces sunt neurochirurgul și medicul de familie, Leopoldo Luciano Luque (40), psihiatrul Agustina Cosachov (36), psihologul Carlos Ángel „Charly” Díaz (30 de ani), Nancy Edith Forlini (53 de ani), coordonatorul medical Mariano Ariel Perroni (41 de ani), asistenții medicali Ricardo Omar Almirón (39 de ani) și Dahiana Gisela Madrid (37 de ani);și medicul clinician Pedro Pablo Di Spagna (49 de ani).

Magistratul care judecă speța menționează că în cazul acestora se dezbate „absența oricărei acțiuni salvatoare care ar fi putut preveni decesul”.

În cazul lui Luque, magistratul l-a trimis în judecată și pentru infracțiunea de „uz de fals în înscrisuri sub semnătură privată”, pentru că este acuzat că a folosit o semnătură falsă a lui Maradona pentru a solicita o fișă medicală, iar pe Cosachov pentru „fals ideologic”, deoarece este acuzată că a făcut un certificat de aptitudine mentală a lui Maradona fără a merge să-l viziteze.

Astfel, judecătorul a aprobat ipoteza avansată de cei trei procurori din San Isidro care au instrumentat cazul, Patricio Ferrari, Cosme Iribarren și Laura Capra, aprobând demararea procesului, la cererea celor trei, prezentată pe 13 aprilie anul trecut.

Echipa de procurori creată special pentru acest caz i-a acuzat pe toți inculpații ca fiind coautori de „omor simplu cu posibilă premeditare”, după ce a concluzionat că echipa medicală a lui Maradona a fost „deficitară”, „imprudentă” și „indiferentă”, că știa că Maradona putea să moară în starea în care se afla și că nu au făcut nimic pentru a împiedica acest lucru.

În ciuda faptului că este vorba de o infracțiune cu o pedeapsă prevăzută între 8 și 25 de ani de închisoare, procurorii nu au cerut niciodată arestarea, iar cei opt inculpați vor fi judecați în stare de libertate.

Maradona, o figură legendară a istoriei fotbalului mondial, a murit la vârsta de 60 de ani din cauza unui edem pulmonar și a unei insuficiențe cardiace, la 25 noiembrie 2020, într-o casă din cartierul privat San Andrés, din Tigre, unde se afla într-o internare la domiciliu discutabilă din cauza dependenței sale de alcool și după ce fusese supus unei intervenții neurochirurgicale.

Autopsia a stabilit că acesta a murit ca urmare a unui „edem pulmonar acut secundar unei insuficiențe cardiace cronice exacerbate” și a descoperit o „cardiomiopatie dilatativă” la nivelul inimii sale.





Sursa: www.cotidianul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri