25 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Pachetul de măsuri agreat de Guvern va ajuta 12 milioane de români afectați de crizele momentului – Anunțul lui Marius Budăi

Publicat pe



„Pentru tot ceea ce am gândit sunt undeva în jur de 12 milioane de români, deci practic peste jumătate din cetățenii acestei țări vor beneficia de aceste măsuri cumulate atât pentru copii, pentru a preveni abandonul școlar, măsuri cumulate și pentru salariați, și pentru cei cu salariul minim, trebuie să luăm o decizie luni să vedem cu voucherul pentru pensionari până la ce valoare ne oprim, la valoarea pensiei mă refer, măsuri pentru dublarea valorii hranei în spitale, în centrele de plasament iarăși se majorează valoarea zilnică a hranei”, a declarat Marius Budăi.

„Trebuie discutat și suntem în discuție cu Comisia Europeană să relocăm niște bani din finanțările de fonduri europene, bani care și așa nu se vor cheltui până la sfârșit de 2023, și să protejăm practic cetățenii. Grija noastră este pentru categoriile cele mai vulnerabile, aici trebuie să acționăm în primă fază.

12 milioane de români am socotit noi cu tot ce discutăm, și pentru transportatori, și pentru angajații din agricultură, și pentru cei cu salarii minime, și pentru cei cu pensiile mai mici, și pentru copii, și pentru cei care se vor interna în spitale, și pentru centrele de plasament. Cu tot ce am gândit, toate măsurile care sunt parte din pachetul social, ceea ce știți că s-a comunicat până acum, toate aceste măsuri”, a spus social-democratul.



Sursa: www.realitatea.net

Mai multe stiri

Ultimele Stiri