Editorial de Ino Ardelean
Ţara e pe marginea prăpastiei, ne spun guvernanţii de azi, aceeaşi ca şi cei de ieri, de alaltăieri şi dintodeauna de după 1990. Fiindcă în 33 de ani, PNL sau/şi PSD au fost tot timpul la guvernare. Aşa că trebuie „reforme” spun aceeaşi guvernanţi. Care „reforme” în strălucita lor minte, nu înseamnă reducerea cheltuielilor pe cât de excentrice, pe atât de stupide, ci impunerea de noi biruri. Iar ca de fiecare dată, aceste biruri sunt impuse tot bunilor platnici, în timp ce evazioniştii sunt lăsaţi în pace. Cum s-a ajuns ca o ţară bogată să ajungă în colaps?
Fiindcă da, România este o ţară bogată, chiar foarte bogată. O spun la modul foarte serios şi nu din pespective obscurantiste cu „Grădina Maicii Domnului”, „binecuvântată de Dumnezeu”, „centrul energetic al lumii” şi alte bazaconii. Nu o spun nici din perspectiva „patriotardă” şi „suveranistă”, cu marile bogăţii furate de străinii care care ne-au transformat în „colonie”. Sunt alte elemente care m-au convins că trăim într-o ţară extrem de bogată. Şi o să dau câteva exemple.
Numai o ţară foarte bogată, precum România, poate să plătească de la bugetul de stat sau bugetele locale sute de mii, dacă nu zeci de mii de virtuali campioni la Solitaire. Exact, mă refrer la sinecuriştii care n-au niciun obiect al muncii, iar când nu se joacă la calculator, doar mută aerul dintr-o parte în alta în instituţiile statului. Germania, Olanda, Suedia, Novegia şi alegeţi ce alte ţări pe care le consideraţi bogate nu-şi permit acest lux.
Doar o ţară mega-bogată precum România poate să finanţeze sute de instituţii care n-au nicio activitate sau a căror activitate o dublează pe cea a altor instituţii. Doar România menţine artificial în viaţă sute de companii de stat cu pierderi imense şi colosale datorii la bugetul de stat şi cel de pensii. Companii conduse însă de directori cu salarii astronomice şi membri în consilii de administraţie care pentru o şedinţă pe lună primesc contavaloarea a trei salarii de profesor.
Numai o ţară extrem de bogată îşi permite să plătească de la buget astronomice pensii speciale pentru indivizi la 45 de ani, maxim 50 de ani. Pensionari pe care ulterior tot statul îi angajează pentru a le plăti şi salarii imense, pe lângă pensii nesimţite. Pensii specialele care ajung la 1,5% din PIB, mai mult decât jumătate din bugetul alocat educaţiei. Apropo de acest lucru, redau o recentă postare a lui Sorin Ioniţă, analist la Expert Forum: „Ştiu că o să fiţi scandalizaţi de aşa exploatare a omului, dar în Finlanda poliţiştii ies la pensie la 65 de ani. La fel şi judecătorii, procurorii, SRI-ştii şi toată lumea. Cu alte cuvinte, nu există speciali. Deloc. De exemplu Mika a lucrat în Poliţia naţională dar a plecat înainte de pensie fiindcă a avut chef să mai facă…