5.4 C
București
luni, 28 noiembrie 2022

Patru luptători din Franţa, Germania, Australia şi Olanda au murit în Ucraina

Publicat pe



Patru luptători străini au fost ucişi în Ucraina, afirmă purtătorul de cuvânt al Legiunii Internaţionale, potrivit CNN.

Patru luptători străini au fost ucişi în Ucraina, a anunţat sâmbătă, prin intermediul unui mesaj publicat pe Facebook, purtătorul de cuvânt al Legiunii Internaţionale de Apărare a Ucrainei.

Damien Magrou i-a numit pe cei patru bărbaţi şi a arătat steagurile Franţei, Germaniei, Australiei şi Olandei.

„Dorim să ne amintim şi să ne onorăm fraţii noştri căzuţi la datorie, care au călătorit în Ucraina pentru a se alătura celor mai curajoşi dintre cei curajoşi şi a lupta umăr la umăr cu apărătorii Ucrainei. Nu există cuvinte pentru a ne exprima recunoştinţa pentru serviciul lor şi pentru sacrificiul suprem. Aceştia sunt eroii necunoscuţi care au venit aici pentru a apăra valorile în care credeau şi pentru a se ridica împotriva tiraniei”, scrie în mesajul lui Magrou.

Purtătorul de cuvânt al Legiunii Internaţionale a adus un omagiu „eroilor străini”.

„Ei au ales să apere suveranitatea Ucrainei. Ei au ales să lupte şi să arate inamicului că valorile libertăţii şi democraţiei pe care lumea civilizată le apără acum împreună, nu pot fi şi nu vor fi şterse de rachete sau artilerie. Ne-am pierdut fraţii în luptă, dar curajul, memoria şi moştenirea lor ne vor inspira pentru totdeauna”, a adăugat Damien Magrou, potrivit Mediafax.





Sursa: www.gandul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri