1.6 C
București
joi, 1 decembrie 2022

Patru persoane, cercetate pentru trafic de droguri. Substanţe comandate din Olanda, plătite cu criptomonede

Publicat pe



Conform unor comunicate transmise, miercuri, de DIICOT şi IGPR, doi dintre inculpaţi au fost plasaţi de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău în arest preventiv preventiv iar ceilalţi doi, în arest la domiciliu.

„În cauză, s-a reţinut faptul că, în luna septembrie 2022, doi dintre inculpaţi au comandat de la o persoană din Olanda, prin intermediul unui browser „dark-web”, 250 de comprimate ecstasy, achitând contravaloarea acestora cu criptomonedele achiziţionate în acest scop. La data de 27.09.2022, unul dintre inculpaţi a fost prins în flagrant după ce a primit coletul care conţinea drogurile de mare risc”, spun anchetatorii.

Cu privire la ceilalţi doi inculpaţi s-a reţinut faptul că aceştia au comercializat în cursul anului 2022 droguri de risc şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive consumatorilor de pe raza judeţului Bacău, unul dintre aceştia fiind prins în flagrant în timp ce transporta în vederea comercializării cantitatea de peste 100 de grame de 3-Chloromethcathinone (3-CMC).

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză, au fost descoperite plante de canabis, diferite cantităţi de droguri, sumele de 44.010 lei şi 120 de euro, instrumente destinate cântăririi şi porţionării drogurilor, un pistol metalic de tip airsoft şi 3 tuburi cilindrice.



Sursa: www.realitatea.net

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri