20.5 C
București
duminică, 25 septembrie 2022

Pe surse. Alin Nica forţează sacrificarea viceprimarului Cosmin Tabără cu mâna lui Dominic Fritz

Publicat pe


În ultimele zile, preşedintele PNL Timiş, Alin Nica, totodată şef al CJ Timiş, a produs mai multe atacuri furibunde la adresa primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR Timiş. Trebuie amintit că între cei doi există parafrată o alianţă locală, încă nedenunţată, dar care nu mai funcţionează, cel puţin la nivelul Primăriei Timişoara. Într-o ultimă ieşire publică, Nica a cerut inclusiv intervenţia DNA, pe modelul lansat de predecesorul său în fruntea PNL Timiş, Nicolae Robu.

În mod evident, cel puţin la ultima intervenţie, una din marile nemulţumiri a lui Nica a fost demiterea membrilor Consiliului de Administraţie de la STPT, cu toţii liberali, în frunte cu controversatul personaj Cosmin Buboi, cel cu Bacalaureat luat la 38 de ani. Trebuie spus că societatea de transport public în timpul fostului primar Nicolae Robu aproape a fost transferată din subordinea Consiliului Local în cea a… PNL Timiş.

Dar motivul acestor atacuri la adresa lui Fritz, au afirmat surse liberale, dar şi din PSD, are şi un alt resort. Respectiv, Nica l-ar cam sacrifica pe viceprimarul PNL Cosmin Tabără, dar nu vrea să facă acest lucru cu mâna lui, ci cu a celor din USR. De unde şi tot mai nervoasele provocări la adresa lui Fritz. Acesta din urmă, dacă ridică mănuşa, are posibilitatea foarte facilă să-l lase fără atribuţii pe Tabără. Dar poate forţa şi demiterea liberalului. Fritz dispune de 14 voturi în CL (13 de la USR plus Raul Amruş) din 18 câte sunt necesare pentru demiterea lui Tabără. Astfel că mai lipsesc patru voturi, dintre care trei pot veni de la PSD, iar unul de la Pro România sau chiar… PNL.

Ori PSD s-ar alătura unui astfel de demers imediat, dacă ar fi solicitat. Şi nu de dragul USR, ci pentru a produce daune liberalilor. Dovadă şi votul dat de PSD-işti la demiterea CA al STPT. Problema pentru USR ar fi însă de imagine, în cazul în care ar face din nou alianţă, chiar şi conjuncturală, cu PSD pentru schimbarea lui Tabără. Lucru dorit se pare şi de Nica. Altfel, jocul făcut de preşedintele PNL Timiş pentru sacrificarea lui Tabără ar putea fi şi unul din motivele răcelii care a intervenit în relaţia cu principalul său colaborator din partid, primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza. Trebuie menţionat aici că Nica l-a susţinut pe „indezirabilul” Raul Ambruş până cu o săptămână înainte de alegerile din PNL Timişoara din vara anului trecut. În schimb, varianta Tabără a fost insuflată chiar de Groza.





Sursa: debanat.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri