25.9 C
București
miercuri, 10 august 2022

Pentru reabiitarea căii ferate dintre Timișoara și Arad au fost depuse 11 oferte

Publicat pe


Licitația pentru reabilitarea sectoarelor de cale ferată Timișoara – Ronaț Triaj și Ronaț Triaj – Arad a atras 11 oferte, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Firma câștigătoare va lucra la 76 km de cale ferată, pe care se va putea circula la finalul investiției cu viteze de până la 160 km/h.

Cele două contracte vor avea o valoare totală estimată de 3,917 miliarde de lei și vor fi finanțate prin fonduri externe nerambursabile. Pentru fiecare contract în parte durata pentru proiectare și execuție va fi de 42 de luni, din care 6 luni proiectare și 36 de luni execuție.

Lotul 3 (Timișoara Est – Ronaț Triaj) pentru care au fost depuse 6 oferte are o lungime de 13,86 km. În plus se vor mai executa lucrări de construcţie, reconstrucție, reparaţii sau reabilitare la: 3 poduri, 3 podeţe, 9 pasaje denivelate, 1 trecere la nivel.

Se vor construi și 2 podeţe de descărcare.

Lotul 4 (Ronaț Triaj – Arad) pentru care au fost depuse 5 oferte, are o lungime de 55 km. Contractul va cuprinde și modernizarea liniei CF Aradu Nou – Glogovăț pe o

distanță de cca 7 kilometri. Și pe lotul 4 se vor executa lucrări de reconstrucție, reparaţii sau modernizare la: 6 poduri, 30 podeţe, 7 treceri la nivel, 15 pasaje denivelate. Vor fi construite și 9 podeţe de descărcare.

Pe mare parte din traseul celor două loturi calea ferată se va dubla. Vor fi modernizate inclusiv instalațiile de energoalimentare, liniile de contact, telecomunicațiile, semnalizarea și centralizarea.





Sursa: debanat.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri