25 C
București
miercuri, 6 iulie 2022

Percheziții în două județe din țară, într-un dosar privind CONTRABANDA cu țigări

Publicat pe



Potrivit sursei citate, 4 percheziții au loc în localitatea Arbore, județul Suceava, 3 în municipiul Lugoj și una în comuna Costeiu, județul Timiș, unde există probe că ar fi deținute țigarete, provenite din contrabandă.

Acțiunea se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș și are ca scop destructurarea unei grupări, care ar fi acționat pentru  comiterea de infracțiuni pe linie de contrabandă.

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că țigaretele netimbrate ar fi fost deținute în localitatea Arbore, județul Suceava, ulterior, fiind transportate în localitatea Lugoj și comercializate către diferite persoane fizice, din județul Caraș-Severin.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

 



Sursa: www.realitatea.net

Mai multe stiri

Ultimele Stiri