22.3 C
București
duminică, 19 mai 2024

Plimbarea, interzisă în jurul obiectivelor militare. Vor fi delimitate zonele cu regim de protecţie specială

Publicat pe


Propunerea legislativă are scopul de a introduce un mecanism de protecţie a obiectivelor militare „care deservesc activităţi pentru securitatea naţională”, deoarece prevederile legale actuale nu răspund exigențelor necesare acestora. Lista obiectivelor militare în jurul cărora se vor institui zonele cu regim restrictiv ar urma să fie stabilită prin hotărâre a CSAT.

Proiectul de lege privind instituirea unor măsuri speciale pentru siguranța și protecţia obiectivelor militare a fost pus recent pe masa senatorilor de către deputaţii PSD Alfred Simonis şi Mihai Weber.

„Complexitatea mediului internațional de securitate, marcat la nivel global de incertitudini, dar mai ales de evoluții defavorabile în proximitatea României/arealul Mării Negre, reclamă o analiză judicioasă a riscurilor şi vulnerabilităților care pot conduce la sincope în activitatea specifică a organelor de stat cu atribuții în domeniul securității naționale. În…



Sursa: jurnalul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri