3.8 C
București
vineri, 2 decembrie 2022

Podul peste Dunăre, aproape gata. Constructorii încearcă să termine la timp și drumurile de legătură

Publicat pe


Lucrările la podul peste Dunăre se apropie de finalizare. Cea mai importantă lucrare de infrastructură din România ultimilor 30 de ani este aproape gata, având șanse să fie predată până la finalul anului.

Podul suspendat peste Dunăre FOTO: Radu Aramă

Asta înseamnă că șantierul se va închide înainte de termen,
ceea ce reprezintă o veste bună. Totuși, vestea bună s-ar putea transforma
într-o veste proastă deoarece nimeni nu știe dacă podul va putea fi folosit. De
vină sunt drumurile de legătură la care se lucrează, dar despre care nu se știe
dacă vor fi gata la timp.

Așadar. lucrările la podul suspendat peste Dunăre, „Golden
Gate-ul” de la Brăila, se apropie de final. Cele 86 de segmente de tablier
ridicate, care formează structura suprafeţei de rulare a podului, au fost
aproape complet sudate între ele. Fiecare segment al tablierului metalic are o
greutate medie de 250 de tone.

Proiectul înseamnă, pe lângă pod, şi o adevărată reţea de
şosele şi drumuri de acces de peste 20 de kilometri. În prezent, se lucrează
intens la terasamentele aferente drumurilor de acces pe toate fronturile, atât
pe malul dinspre Tulcea, cât şi pe cel dinspre Brăila, începând de la pasajul
peste calea ferata km 0+389, sensuri giratorii, centru de întreţinere şi
coordonare, staţie de taxare, drum de legătură şi drum principal.

Investiţia presupune amenajarea a 23 kilometri de drum,
dintre care 17 kilometri sunt pe teritoriul judeţului Tulcea. Deasupra Dunării
este podul suspendat, în lungime 1,9 kilometri.

Drumul principal va avea două benzi pe sens şi va lega
judeţul Brăila de judeţul Tulcea, iar drumul de legătură spre Măcin va avea o
bandă pe sens, în lungime de 4,3 kilometri. În rest, vor fi realizate
intersecţii giratorii, 33 de poduri, podeţe, pasaje şi o staţie de taxare.

Potrivit CNAIR, constructorul şi-a asumat că până la
sfârşitul acestui an va finaliza inclusiv drumurile de acces, astfel încât să
poată fi deschisă circulaţia pe podul suspendat între judeţele Brăila şi
Tulcea. Ministrul Transporturilor este și el optimist.

„Sper ca termenul de final de decembrie, așa cum ne-au
asigurat constructorii, să fie menținut. În niciun caz nu va fi dat în
folosință un pod la care să ne uităm (…) Ceea ce se va da în folosință anul
acesta este varianta către Măcin, urmând ca varianta către Jijila – care are
legătură în același drum național – să fie dată în circulație anul viitor”
, a
declarat săptămâna trecută Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

drum 3 jpg

Imagine cu stadiul drumurilor de legătură la podul peste Dunăre FOTO: Radu Aramă

În prima fază, podul va fi conectat la rețeaua de drumuri
printr-o legătură cu șoseaua-dig Brăila-Galați pe care o traversează. Ulterior,
podul va fi conectat prin drumuri moderne, inclusiv de Drumul Expres
Galați-Brăila care ar putea fi finalizat anul viitor.

„Iar anul viitor Drumul Expres trebuie dat în folosință și
una din variantele de descărcare este în acest Drum Expres”,
a precizat Sorin
Grindeanu.

Construcţia impresionantă face legătura între judeţele
Brăila şi Tulcea. Potrivit datelor CNAIR, podul va avea, la final, doi
kilometri lungime şi o înălţime de aproape 200 de metri. Pilonii podului au 192
metri înălţime totală de la partea superioară a fundaţiei şi sunt localizaţi în
aproprierea malurilor. Fiecare pilon este prevăzut cu scări şi lift, accesul
fiind permis din benzile de întreţinere localizate pe ambele părţi ale
tablierului.

La pilonul Brăila sunt 72 piloţi de 40 metri lungime, iar la
pilonul Tulcea sunt 72 piloţi de 38 metri lungime. Podul are trei deschideri: o
deschidere principală (1.120 metri) şi două deschideri laterale de 489,6 m pe
malul Brăila şi de 364,6 metri pe malul Tulcea. De o parte şi de alta sunt
prevăzute două viaducte de acces în lungime de câte 110 metri fiecare.

drum 2 jpg

Drum de legătură pod peste Dunăre FOTO: Radu Aramă

Valoarea totală a proiectului este estimată la 2,65 miliarde
de lei, iar aproximativ 75% din această sumă vine de la Uniunea Europeană.

Podul suspendat peste Dunăre va fi cea mai înaltă construcţie din România şi cea mai scumpă lucrare de
infrastructură realizată în ultimii 30 de ani. De asemenea, va fi ultimul pod
peste Dunăre, înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România şi
al treilea din Europa ca dimensiune.

În cadrul Master Planului General de Transport, podul
figurează ca parte a Drumului Expres Buzău – Brăila – Tulcea – Constanţa, drum
planificat a se realiza în perioada 2020–2030, care va conecta Nordul Munteniei
şi Sudul Moldovei de Nordul Dobrogei, unde se află Delta Dunării.



Sursa: adevarul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri