13.2 C
București
duminică, 25 februarie 2024

Poliţiştii au luat în supraveghere judiciară peste 1.880 de persoane în luna noiembrie

Publicat pe



Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Poliţia Română, în intervalul amintit, faţă de 432 de persoane a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 1.452 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, iar faţă de cinci, măsura controlului judiciar pe cauţiune.

„În prezent, se află în supraveghere 14.121 de persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.916 se află în arest la domiciliu, 12.176 se află sub control judiciar, iar faţă de 29 de persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauţiune. Valoarea totală stabilită prin măsurile preventive de control judiciar pe cauţiune de către organele judiciare este de 3.300.500 de euro şi 302.073 de lei „, precizează sursa citată.

Poliţia Română verifică periodic modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora sesizează instanţa competentă. 





Sursa: jurnalul.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri