1 C
București
vineri, 2 decembrie 2022

Portretul nefardat al saltimbancului de la Kiev

Publicat pe


Portretul saltimbancului care joacă rolul de președinte al Ucrainei arată cum acest animator fără talent s-a aliat cu banderiștii (adulatorii criminalului Stepan Bandera) și, împreună cu ei, instalează la Kiev o dictatură.

„Eroul libertății”, „Eroul timpului nostru”, „Der Unbeugsame”, ”Omul care l-a sfidat pe Putin și a unit lumea”: mass-media mainstream și cei mai mulți lideri politici aproape că nu mai știau, prin primăvară, ce superlative să folosească ridicându-i osanale lui „Bobiță al Ucrainei”, atât de fascinați se declarau de „rezistența uimitoare” a comediantului metamorfozat „miraculos” în salvator al democrației.

Dar despre ce democrație putem vorbi într-o țară care a suprimat partidele de opoziție, a închis televiziunile și ziarele, păstrând numai sursele de informații controlate de el?!

Când Mr.Bean ridică tonul la liderii lumii

De șase luni, acest actor de bâlci a ținut capul de afiș al presei scrise, a deschis știrile la tv și a inaugurat chiar Festivalul de film de la Cannes, ca să nu mai spun că și-a permis să hărțuiască parlamentele naționale ale altor state, luând cuvântul și, trecând fără nicio rușine peste diplomație, cerând imperativ să primească arme și bani. I-a admonestat cam pe toți liderii planetei, unii dintre ei, oameni de 10 ori mai puternici decât el.

Cum să nu cadă lumea sub vraja acestui improbabil Mr. Bean care, după ce a cucerit publicul ucrainean scălâmbăindu-se pe la tv și oferind și unele spectacole cu adevărat grotești (a intrat dezbrăcat într-un magazin și a mimat că se masturbează, de exemplu!), a știut cum să își schimbe poznele și jocurile de cuvinte cu tricoul gri-verde și o barbă de o săptămână, dar atent întreținută, folosind cuvinte pline de gravitate, menite a însufla încredere trupele asaltate de ursul cel rău?!

Din 24 februarie încoace, „Volodea” a dovedit, fără îndoială, că are talente excepționale pentru ce înseamnă azi politica internațională. Numeroase relatări în presa din Vest vorbesc despre cei care i-au urmărit îndeaproape cariera de benzi desenate și cum nu au fost surprinși de ascensiunea sa, cunoscându-i ambiția, simțul înnăscut al improvizației și îndrăzneala.

Lumina reflectoarelor ascunde mai mult decât arată

Cu toate acestea, așa cum se întâmplă adesea, fațada seamănă rar cu culisele, iar lumina reflectoarelor ascunde mai mult decât arată.

În campania electorală, susținută cu bani grei de oligarhii Ucrainei, comediantul Volodean a promis să pună capăt corupției, să conducă țara pe calea progresului și civilizației și, mai ales, să facă pace cu vorbitorii de rusă din bazinul Donbas. De îndată ce a preluat puterea la Kiev, a uitat de toate promisiunile cu un zel atât de prematur încât ratingul său de popularitate ajunsese în ianuarie 2022 la 23%!

Ca să se revanșeze în fața sponsorilor, a lansat în mai 2019 un program masiv de privatizare a terenurilor agricole (40 de milioane de hectare!), sub pretextul că moratoriul privind vânzarea lor ar fi adus pierderi de miliarde de dolari la buget. Politica sa a însemnat privatizarea proprietății de stat, austeritate bugetară, dereglementarea legislației muncii și dezmembrarea sindicatelor, ceea ce i-a înfuriat pe ucraineni, care nu înțelegeau ce înțelege candidatul lor prin „progres”, „occidentalizare” și „normalizare” a economiei. În ceea ce privește marșul spre civilizație, acesta a luat forma unui alt decret – la 19 mai 2021, s-a asigurat dominația limbii ucrainene în toate sferele vieții publice, administrații locale, școli și afaceri, spre uimirea vorbitorilor de rusă, română și maghiară din țară.

Kolomoiski – păpușar și sponsor

Nu cu mulți ani în urmă, îmi amintesc că The Guardian plasa Ucraina ca fiind cea mai coruptă țară din Europa, cu oameni mânjiți peste tot – în ministere, administrații și companii publice, Parlament, Poliție, chiar și la Înalta Curte de Justiție! Publicația Kiev Post scria, pe când jurnaliștii încă nu fuseseră puși la colț, că nu este ceva neobișnuit să vezi judecători care conduc mașini Porsche și Ferrari.

Principalul sponsor al flamboaiantului președinte este miliardarul Igor Kolomoiski, despre care serviciile de informații occidentale spun că s-ar ascunde în Georgia. În 2021, America îi bloca activele și îl declara „interzis pe teritoriul SUA” din cauza actelor de corupție (acuzat că a delapidat 5,5 miliarde de dolari de la banca de stat Privatbank). Ipocriții americani au spus că este o simplă coincidență faptul că Igor Kolomoiski are în proprietate și colosul petrolier Burisma, companie care l-a angajat pe fiul lui Joe Biden, Hunter Biden, plătindu-l cu 50.000 de dolari pe lună.

Același Kolomoiski a fost decisiv în cariera politică a mimului Volodea. Potrivit dezvăluirilor din Panama Papers (mai ține minte cineva?!), televiziunea 1+1 (proprietatea lui Kolomoiski) i-a plătit nu mai puțin de 40 de milioane de dolari actorului-vedetă al postului său în cei aproape 9 ani de colaborare! Cu ajutorul fraților Shefir (Boris și Serghei), prietenii săi din copilăria petrecută la Krivoi Rog, azi printre cei mai puternici oameni din Ucraina, a reușit să transfere cu prudență sume considerabile în conturi offshore deschise pe numele soției sale (Panama Papers leak).

Președintele Ucrainei este, cu certitudine, un mare actor și probabil că va primi și un Oscar. Dar când va trebui să joace rolul celui care primește sarcina să reconstruiască țara devastată de un război ce putea fi evita, întoarcerea la realitate o să fie extrem de dificilă.





Sursa: www.national.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri