4.1 C
București
miercuri, 30 noiembrie 2022

​Press report: ​Câți agresori sexuali sunt în Registrul național. Autopsia laserului mic de la Măgurele. Electrica Furnizare, salvată în ultimul moment. Cum a omorât Iohannis anticorupția

Publicat pe


Câți agresori sexuali sunt în Registrul național din România. Cel mai bătrân are 98 de ani Autopsia laserului mic de la Măgurele Germania: Câştigătorii crizei – casele de amanet De ce a eșuat A.U.R. când a cerut Tribunalului să aprobe noile modificări aduse statutului ​Șapte miniștri ai Educației au fost acuzați sau dovediți ca fiind plagiatori. Unul singur a demisionat De ce a ales o familie de români care trăia în Anglia să se întoarcă acasă, într-un sat din Mureș Când au apărut pastilele și care a fost prima pilulă din lume Ce urmează după referendumurile organizate de Moscova în UcrainaElectrica Furnizare a fost salvată în ultimul moment printr-o perfuzie de bani aranjată de stat, principalul artizan al haosului din energie Ce se va schimba în Italia și în UE după ce Giorgia Meloni devine prim-ministru Cum a omorât Iohannis anticorupția. Solemn

Press reportFoto: Jeppe Gustafsson / Shutterstock Editorial / Profimedia

Câți agresori sexuali sunt în Registrul național din România. Cel mai bătrân are 98 de ani

Peste 2.100 de români au fost condamnați pentru act sexual cu un minor, 366 pentru coruperea lor sexuală, 52 pentru racolare în scopuri sexuale, 924 pentru pornografie infantilă, iar 34 pentru incest, arată datele oficiale înscrise în Registrul agresorilor sexuali.

România, „grădina Maicii Domnului”, este, din păcate, și raiul agresorilor sexuali, după cum arată datele și informațiile, publice sau nepublice, vehiculate în ultimii zece ani la nivel național și european. Mai nou, România a înființat un Registru al infractorilor sexuali, care ar putea face mai multă lumină asupra acestui fenomen și asupra deficiențelor din sistemul nostru judiciar.

„Zilnic, conform datelor MAI, au loc în medie cinci cazuri de viol în România.

La fiecare patru zile un minor e abuzat sexual, fetiță sau băiețel. 16% dintre adulții tineri (16-24 de ani) au fost abuzați sexual ca minori. 2.400 de copii sunt abuzați sexual în fiecare an. Anual avem peste 700 de cazuri de nașteri la fetițe cu vârsta între 10 și 14 ani, nașteri corelate adesea cu un istoric de abuz sexual, scrie PressHub

Autopsia laserului mic de la Măgurele

Milioane de euro din fonduri publice au fost topite pentru construcția primului laser de mare putere, fratele mai puțin cunoscut al celebrului laser european ELI. Ministrul Cercetării Sebastian Burduja l-a lăudat recent și l-a trecut cu coroniță pe lista proiectelor de succes. O investigație Context.ro a descoperit că, în opt ani de la inaugurare, laserul de la Măgurele nu a reușit să producă experimente la capacitate maximă. În schimb, contractele prin care s-au scurs fondurile publice sunt pline de urmele unor fraude financiare.

Informația pe scurt:

O companie din era Năstase, implicată în marele dosar de corupție Trofeul Calității, a luat o parte din bani și a umflat facturile nejustificat

O hotărâre judecătorească a stabilit că sute de mii de lei au fost plătiți ilegal pentru construcția laserului

Alte sute de mii de euro au ajuns în conturile managerilor de proiect, în timp ce instalația funcționa defectuos sau nu se puteau face experimente

Doi ani, 2018 şi 2020, laserul n-a fost folosit pentru experimente

În timp ce Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, susține că proiectul are rezultate științifice foarte bune, directorul laserului spune că acesta este subfinanțat, numărul de experimente este mic, iar cercetătorii vor pleca, scrie Context.ro

Germania: Câştigătorii crizei – casele de amanet

Tot mai mulţi germani îşi dau ultimii bănuţi pe facturile la gaz şi curent sau pe alimente, de când au tot crescut preţurile. Cine nu are de ales şi are nevoie urgentă de bani, îşi amanetează din lucruri.

Cine vrea să afle cum îi merge economic Germaniei nu trebuie decât să numere clienţii lui Nikolaus Bode. Logica e simplă: atunci când patronul unei case de amanet are clienţi puţini, Germaniei îi merge bine. Când e luat cu asalt de germani, ţara e în criză. În acest septembrie 2022, Nikolaus Bode abia poate face faţă solicitărilor. Cu alte cuvinte, situaţia e gravă.

„O casă de amanet e un indicator – oamenii vin în perioade marcate de şomaj ridicat sau de probleme economice majore”, explică Bode.

În trecut jobul lui erau executările silite la imobile. În 1994 şi-a deschis, împreună cu tatăl său, o casă de amanet în centrul orăşelului Siegburg, cu 40.000 de locuitori, din landul Renania de Nord – Vestfalia. Astfel, deja de aproape trei decenii ia, implicit, pulsul economic al ţării. Evoluţia sumbră din Germania este, pentru el, o afacere bună. Dar Bode îşi face în mod serios griji., scrie DW

De ce a eșuat A.U.R. când a cerut Tribunalului București să aprobe noile modificări aduse statutului partidului

În data de 2 martie anul acesta, prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti-Secţia a V-a civilă, reclamanții Simion George Nicolae, co-preşedinte al Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor (A.U.R.) și Târziu Claudiu-Richard, co-preşedinte al Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor ( A.U.R.), au solicitat înregistrarea unor modificări la statutul formațiunii, în temeiul Legii nr. 14/2003 ( Legea partidelor politice).

Ministerul Public, prin procurorul de ședință, a solicitat admiterea cererii, cu înscrierea modificărilor în Registrul partidelor. Potrivit prevederilor art. 25 al. 1 şi 2 din Legea nr. 14/2003, modificarea statutului sau a programului partidului politic poate avea loc în condiţiile prevăzute de statut. Orice modificare se comunică Tribunalului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data adoptării. Tribunalul Bucureşti o examinează potrivit procedurii prevăzute la art. 20 şi 21 din legea amintită, scrie JustNews.ro

​Șapte miniștri ai Educației au fost acuzați sau dovediți ca fiind plagiatori, dintre cei 24 care au ocupat funcția după Revoluție

Un singur ministru al Educației și-a dat demisia din cauza acuzațiilor de plagiat, cu puțin timp înainte să fie dovedit de Consiliul Național de Etică. Este vorba de Ioan Mang. Apoi, în cazul lui Liviu Marian Pop, jurnalista Emilia Șercan a mers până la a participa la ședința publică de susținere a tezei de doctor și a demonstrat plagiatul, iar comisia a suspendat acordarea titlului. În restul celorlalți cinci care au fost acuzați că au copiat în diferite lucrări științifice nu s-a mai întâmplat nimic, nici măcar nu au fost retractate articolele.

Multe dintre articolele științifice și doctoratele foștilor miniștri sunt puse în oglindă cu cele de unde au copiat pe platforma plagiate.ro, un index online al lucrărilor suspectate de plagiat., scrie Scoala9.ro

De ce a ales o familie de români care trăia în Anglia să se întoarcă acasă, într-un sat din Mureș

Florin și Alexandra Stamate s-au cunoscut lucrând amândoi într-un restaurant în România. Au plecat în străinătate să-și încerce norocul. Au trăit în Marea Britanie timp de cinci ani. Întâmplarea a făcut să fie acolo, iar viața nu le-a fost deloc ușoară. Falsa iluzie a siguranței i-a făcut să-și dorească din ce în ce mai mult să se întoarcă acasă.

Acolo, în Anglia, Alexandra avea o mică grădină fix în centrul orașului. Așa a început să rodească în mintea lor ideea întoarcerii acasă și construirea unei vieți la sat, în ceea ce astăzi ei numesc Ferma emigranți în grădină.

Stau, împreună cu cei doi copii, într-un loc special, printre dealuri, undeva în Mureș. Copiii sunt cei mai fericiți pentru că „au libertate și sănătate pe pâine, cum îmi place mie să zic. S-au împrietenit cu sătenii, se salută, fac parte efectiv din viața satului”, cum spune Alexandra, scrie Life.ro

La 90 de ani, arhitectul Romeo Belea vrea să modernizeze Sala Palatului. Este ultimul proiectant în viață din echipa care, în 1958, a construit edificiul monumental

În anul 1958, când au început lucrările la Sala Palatului din Republica Populară România, Prof. univ. dr. arh. Romeo Belea avea 26 de ani. Tocmai terminase Institutul de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, făcând parte din generația de aur a școlii de arhitectură românești. Din echipa excepțională de personalități care au construit Sala Palatului, mai trăiește doar Romeo Belea. În prezent, prof. univ. dr. arh. Romeo Belea este pregătit să transforme Sala Palatului -proiectată inițial doar pentru Vorba congreselor PCR- într-una pentru Muzică. Un loc care să onoreze, în primul rând, concertele Festivalului George Enescu. Mai jos, prof. univ. dr. arh. Romeo Belea ne împărtășește visul și viziunea sa extraordinară pentru Sala Palatului, într-un interviu cu valoare de document pentru istoria arhitecturii din România, scrie B365.ro

Când au apărut pastilele și care a fost prima pilulă din lume

Pe om îl mai lovește din când în când câte o boleșniță. Că dacă nu îl lovea, nu era om, ci fiară sălbatică cu păr. Iar când dă boala peste el, ce face omul? Evident, ia o pastilă, sau mai multe, ca să îi treacă. Asta era, aici am vrut să ajungem. Suntem convinși că, ori de cât ori luați câte o aspirină, un paracetamol, un furazolidon sau ce mai luați voi, mulțumiți în gând creatorului pastilelor. Mare om, mare caracter, să-i dea Ăl de Sus sănătate pe unde o fi el, că bun lucru a făcut. Punem pariu că uneori vă gândiți și că, dacă nu era creatorul pastilelor, acum erați oale și ulcele de la o banală răceală și nu avea cine să mai citească informațiile astea vitale.

Deci, dacă vreți să mulțumiți cuiva, mulțumiți egiptenilor, că ăștia oricum au inventat 90% dintre lucrurile pe care le folosim noi azi. Nu stăruim asupra lor, veți vedea de ce. Egiptenii și-au dat seama că e mult mai eficient să îi dai unuia un hap, decât să îi prescrii rețete pe bază de lichide. Îi spuneai ăluia să ia două lingurițe de opiu pentru pântecăraie, și te trezeai cu el țeapăn a doua zi, cu roatele în sus, că nu a auzit bine și a băut două butelci pline, scrie Pictofapte.

Ce urmează după referendumurile organizate de Moscova în Ucraina. Pregătirile Rusiei

Vladimir Putin se pregătește să anexeze în mod oficial aproximativ 15% din teritoriul ucrainean, după referendumurile privind aderarea la Rusia organizate în zonele controlate de forțele ruse și de separatiștii susținuți de Moscova. Anexarea ar putea fi anunțată vineri, 30 septembrie, potrivit unor oficiali britanici, scriu Reuters și Euronews.

Referendumurile – pe care Occidentul și Kievul le-au denunțat ca fiind o „farsă” – s-au încheiat marți în teritoriile ocupate din regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie, zone aflate în sudul și estul Ucrainei.

Conform agenției de presă de stat ruse RIA Novosti, numărătorile inițiale arată o majoritate de 96,97% a celor care au fost în favoarea aderării în regiunea Herson, pe baza a 14% din voturile numărate, și o majoritate de 98,19% în Zaporojie, pe baza a 18% din voturile numărate. În autoproclamata Republică Populară Donețk au votat „pentru” 98,27% dintre cei care s-au prezentat la urne, după numărarea a 20,64% din voturi, în timp ce în autointitulata Republică Populară Luhansk au votat „pentru” 97,83% (21,11% din voturi), indică rezultatele parțiale anunțate de presa rusă de stat, scrie Libertatea.

Electrica Furnizare a fost salvată în ultimul moment printr-o perfuzie de bani aranjată de stat, principalul artizan al haosului din energie

7,6 milioane de români sunt acţionari prin Pilonul II. ♦ Piaţa de furnizare de energie este la un pas de dezastru, iar primul greu care stă să pice este chiar Electrica Furnizare ♦ Lipsită de unităţi proprii de producere a energiei, afectată de eternele numiri politice în toate structurile de conducere şi cu banii din listare tocaţi, Electrica Furnizare a fost la un pas de colaps ♦ Principalul acţionar al companiei este nimeni altul decât statul român, artizanul reglementărilor care au aruncat în aer tot sectorul energetic ♦ În ultimul an acţiunile EL s-au înjumătăţit aducând pierderi pentru milioane de salariaţi români ♦ Acţiunile au minus 25% în ultima lună pe o bursă în scădere cu 12%, scrie ZF

Ce se va schimba în Italia și în UE după ce Giorgia Meloni devine prim-ministru

Giorgia Meloni, politiciana care a avut în ultimii ani poziții radicale împotriva imigranților, a politicilor de gen și cu un discurs populist, din care nu lipsește inamicul extern – țap ispășitor, la care se adaugă nevoia rectificării în plan internațional a unor nedreptăți din trecut, va deveni primul premier din Istoria Italia, dar și primul premier considerat fascist de la Benito Musollini încoace.

Fratelli d’Italia s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative desfăşurate duminică în Italia, și va conduce în coaliție cu alte două partide radicale, chiar cu poziții pro-Putin, Lega Nord, a lui Matteo Salvini, și cu Forza Italia, partidului lui Silvio Berlusconi.

PRESShub a discutat cu profesorul italian Stefano Bottoni, un bun cunoscător al politicii din Italia, dar și din Europa de Est, despre care pot fi consecințele scrutinului de duminică asupra țării, dar și raportat la politicile Uniunii Europene. Citiți articolul în PressHub

Cum a omorât Iohannis anticorupția. Solemn

Cel care îi scrie discursurile dlui Iohannis pare a fi foarte bun, dar nu pentru acest președinte. În cazul acestui președinte, ele intră într-o stridentă cacofonie cu conduita dlui Iohannis și pun astfel, involuntar, reflectorul pe imensa ipocrizie a dlui Iohannis. Discursul de la DNA a fost doar cea mai recentă mostră.

Ne-a spus dl președinte la DNA că „românii nu mai tolerează lipsa de corectitudine în viața publică.”

Dacă dl Iohannis chiar crede asta, cum este posibil să accepte în poziții cheie în stat persoane acuzate de incorectitudine, mai precis de furtul muncii altuia.

În primul rând, desigur, premierul, dar și ministrul Educației, ambii aflați în momentul pregătirii unei mari reforme tocmai în educație. Orice demnitar aruncă suspiciunea sub care este el însuși și asupra funcției, și asupra fiecărui demers făcut din poziția respectivă, scrie Spotmedia



Sursa: www.hotnews.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri