20.5 C
București
duminică, 25 septembrie 2022

Primăria Capitalei a început procedura de atribuire a peste 1.800 de autorizații de taxi

Publicat pe


Primăria Capitalei a început procedura de atribuire a 1.850 de autorizații de taxi, rămase libere, a anunțat primarul Nicușor Dan pe pagina de Facebook. Dintre acestea, 100 sunt rezervate pentru autovehicule care pot transporta persoane cu dizabilități motorii. Termenul limită pentru depunerea cererilor este 17 mai 2022.

TaxiFoto: Inquam Photos via Digi24.ro

”Îmi doresc ca un număr cât mai mare dintre taximetriștii care practică meseria asta de ani de zile să își obțină propria autorizație taxi și să nu mai fie nevoiți să plătească, în diverse forme de colaborare. Imaginea alăturată cuprinde principalii pași de urmat pentru obținerea autorizației. Procedura (care vine din prevederile legale) este complexă, iar termenul este strâns. Recomand tuturor celor interesați să înceapă cât mai curând demersurile”, a scris Nicușor Dan.

Informații suplimentare despre actele necesare și procedura de atribuire se pot obține accesând linkul următor sau sunând la 021.3055500, interior 7222. De asemenea, la registratura Primăriei Generale va fi, în fiecare zi lucrătoare, o persoană care va prelua dosarele de înscriere și va oferi informații tuturor celor interesați de noile autorizații de taxi.

La ultima ședință, Consiliul General al Municipiului București, la propunerea primarului Nicușor Dan, a modificat luni Regulamentul– cadru pentru organizarea și executarea serviciului public de transport local în regim de taxi. Mașinile electrice și hibrid, dar și plata cu cardul a curselor vor primi puncte bonus la atribuirea licențelor.



Sursa: www.hotnews.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri