1 C
București
luni, 6 februarie 2023

Primăria Sectorului 2 investeşte 10 milioane de lei, prin PNRR, pentru construirea a 30 de apartamente pentru tineri vulnerabili

Publicat pe


Primăria Sectorului 2 din Capitală a anunţat, marţi, că va investi peste 10 milioane de lei, prin PNRR, pentru construirea a 30 de apartamente pentru tinerii vulnerabili.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 2 transmis Agerpres, una dintre provocările majore la nivel de administraţie locală o reprezintă condiţiile precare de locuit, care afectează în principal persoanele în risc de sărăcie şi excluziune socială, la aceasta adăugându-se presiunea exercitată de numărul în creştere al cererilor pentru locuinţe sociale (care se dovedesc întotdeauna insuficiente), iar situaţia este cu atât mai gravă cu cât majoritatea cererilor pentru locuinţe sociale vine din partea tinerilor (din cele 240 de cereri de locuinţe sociale înregistrate la Primăria Sectorului 2, 234 au fost depuse de tineri sub 35 de ani, cu venituri mici).

„Este o situaţie care ne-a determinat să căutăm soluţii. Una dintre ele este proiectul aprobat pe PNRR, prin care vom investi peste 10 milioane fonduri europene în construirea unor blocuri de locuinţe destinate tinerilor din comunităţile sărace, cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani. Proiectul în valoare de peste 10 milioane lei se va realiza pe un teren de aproape 4.000 metri pătraţi situat pe Bd. Basarabia 151. Vom construi aici 30 de apartamente pe baza proiectului tip, pus la dispoziţie de Ministerul Dezvoltării – blocurile au regim de înălţime P+1E+M, sunt racordate la utilităţi, iar apartamentele sunt compuse din living, dormitor, hol, bucătărie, cămară (după caz), balcon. Fiecare bloc va avea 2 apartamente pe fiecare nivel, iar suprafaţa fiecărui nivel va fi de 113,91 mp”, arată Primăria.

Administraţia locală precizează că blocurile vor respecta standardele europene pentru construcţii rezidenţiale – nZEB (nearly Zero Energy Buildings), care se traduce într-un nivel ridicat de eficienţă energetică al clădirilor şi reducerea poluării produse pentru încălzire, răcire, iluminat.



Sursa: www.g4media.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri