15.4 C
București
vineri, 17 mai 2024

Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale

Publicat pe


Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul campaniei electorale.

Primăria Timișoara penalizează firma SOLARIA GRUP cu 2,7 milioane de lei, pentru întârzieri repetate la lucrări și nerespectarea prevederilor contractuale”, este anunțul municipalității.

Conform instituției, întârzierile la lucrarea vizată ar fi de peste 90 de zile.

Primăria Municipiului Timișoara a notificat constructorul care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30 cu privire la încetarea contractului șiaplicarea unorpenalități de întârziere de aproape 2,7 milioane de lei. Termenul de finalizare asumat în contract a fost în 17 ianuarie 2024. Cu certificat negativ…



Sursa: debanat.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri