9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024

Primarul dă vina pe porumbei și pe „curent” pentru prăbușirea tavanului într-o clasă dintr-o școală din județul Sibiu

Publicat pe


Tavanul fals al şcolii din satul Alămor, comuna Loamneş, a căzut, miercuri, peste patru elevi din cauza vântului puternic, fiind curent în clasă, dar şi a porumbeilor care ar fi pătruns fără să se observe, contribuind la deteriorarea acestuia, a susținut primarul localităţii, Maria Greavu, de la PSD.

școală sibiuFoto: Captura Google Maps

  • „Singura explicaţie îi vântul şi curentul care s-a produs prin deschiderea geamurilor şi a uşii. Şi într-adevăr în streaşină, ne-am uitat acum foarte atenţi, şi într-o parte şi în cealaltă în dreptul acestei săli de clasă, e o găurică acolo în streaşină.
  • Şi probabil, prin acele două găuri, şi pe o parte şi pe cealaltă, s-a făcut un curent, uşile deschise, geamurile deschise şi în acelaşi timp am văzut că erau foarte multe excremente de porumbei. Aici a bătut foarte tare vântul. Eu şi astăzi, dacă stau afară, nu pot să vorbesc cu nimeni la telefon. Cred că vântul a fost la un…



Sursa: www.hotnews.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri