3.9 C
București
miercuri, 30 noiembrie 2022

Protest miercuri, la sediul Ministerului Muncii

Publicat pe


Sursa: sindicateuropol.ro

Advertisement

După ce săptămâna trecută angajații din poliție și din penitenciare au pichetat sediul Ministerului Finanțelor, Europol și Sindicatul Polițiștilor de Penitenciare anunță „proteste pe termen nelimitat”.

Protestele au se pare un calendar bine stabilit, miercuri, 17 august, de la ora 12.00, fiind programată o pichetare a sediului Ministerului Muncii.

Potrivit unui comunicat de presă al Europol, nemulțumirile au legătură în principal cu faptul că Legea nr. 153/2017 nu se aplică nici acum, deoarece a fost suspendată prin ordonanțe de urgență începând cu anul 2020.

Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare afiliate Federației Publisind și Blocului Național Sindical declanșează o nouă serie de proteste pentru aplicarea integrală a Legii-cadru privind salarizarea, cât și pentru recunoașterea complexității muncii care implică riscuri deosebite ce nu sunt compensate în mod corespunzător prin legislație. (…)

Polițiștii sunt din nou sacrificați în ceea ce privește aplicarea Legii salarizării întrucât Guvernul României, indiferent de componența coaliției, alege și de această dată să ne “onoreze” cu promisiuni deșarte așa cum a făcut-o din luna decembrie a anului 2020 prin emiterea ordonanței austerității în baza căreia am fost desemnați ca fraierii de serviciu pentru care aplicarea celor 2 tranșe restante din Legea 153/2017 trebuie să suporte amânare.

Modul patetic în care personalul din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională este amăgit periodic cu acordarea unor firimituri din drepturile salariale restante care nu acoperă inflația de 14%, în timp ce puterea de cumpărare a scăzut sub nivelul salarial deținut înaintea aplicării Legii salarizării din 2017 a condus la înregistrarea unui val de demisii, ultimele fiind înregistrate inclusiv la nivelul inspectoratelor de poliție județene, care însă nu sunt evidențiate de factorii de conducere din MAI pentru a masca în mod intenționat faptul că profesia de polițist nu mai este deloc atractivă. (…)

De pe margine nu se poate schimba cursul destinului nostru, ci doar printr-o implicare activă și o participare masivă la protestele organizate vom putea determina factorii guvernamentali să-și îndrepte atenția asupra drepturilor noastre și să înțeleagă importanța muncii noastre pentru societate. Viitorul ne aparține!”, se arată în comunicat.

Advertisement



Sursa: zin.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri