Social-democrații analizează varianta în care studenții vor beneficia de reducerile la transportul feroviar să se acorde în funcție de performanțele școlare, astfel încât elevii care învață să nu aibă aceleași beneficii cu cei care nu o fac.
„Celor care învață, nu și celor care au restanțe și absențe. Există bază legală pentru reducerile la transportul feroviar pentru elevi și studenți! O eventuală eliminare a facilităților acordate studenților pentru transportul feroviar a iscat vii controverse în societatea civilă. Este o chestiune care ține de competența Ministerului Educației care încă nu a aprobat normele metodologice pentru noua legislație a învățământului superior.
Pe de altă parte, această dezbatere readuce în atenția publică această facilitate acordată studenților, fără niciun criteriu legat de performanța școlară”, a subliniat Gheorghe Șimon.
Conform Ministerului Educației Naționale, există bază legală pentru acordarea reducerilor pentru studenți pentru transportul feroviar, dar social-democrații analizează varianta în care studenții vor beneficia de aceste reduceri în funcție de performanțele școlare.
„Scopul acestei facilități este de a asigura accesul la învățământ, nu pentru a încuraja chiulul și dezinteresul”, încheie Șimon.
Deputatul PSD afirmă că eliminarea sau chiar modificarea formei în care aceste reduceri sunt acordate reprezintă „o temă de interes major pentru social-democrați”.