4.9 C
București
miercuri, 6 decembrie 2023

Raed Arafat a prezentat raportul intervenției de la Crevedia. Arată că dispozitivul a fost unul defensiv, pompierii urmărind să disperseze gazul și să împiedice explozia, prin răcirea cisternelor. Spune că s-a reușit astfel limitarea victimelor între civili și pompieri, altfel, “la a doua explozie am fi avut morți și printre colegii noștri”.

Publicat pe



Raed Arafat a derulat filmul cronologic al intervenției din seara zilei de 26 august, de la Crevedia, explicând deciziile luate de comandantul intervenției. Șeful DSU a scos în evidență faptul că pompierii s-au confruntat cu lipsa de apă. Hidranții sau hidrantul din zonă nu funcționa, iar forțele de intervenție au fost nevoite să trimită mașini la încărcare pentru a răci permanente cisternele și pentru a împierdica explozia acestora.

Dispozitivul a fost unul defensiv, pompierii încercând să protejeze populația și forțele de intervenție. “Nu avem pompieri morți, iar informațiile pe care le avem până acum arată că cei răniți se vor întoarce acasă”, a arătat șeful DSU. El a acuzat o dezinformare permanentă prin televiziuni, în privința modului în care s-a acționat și a echipamentelor din dotarea pompierilor. “Dacă colegii noștri nu intrau și nu răceau cisternele, înainte de aducerea roboților, dacă populația nu era evacuată, probabil că am fi avut mult mai multe explozii și mai multe victime”.

Sinteza declarațiilor șefului Departamentului pentru Situații de Urgență:

  • Obiectivul a fost autorizat în octombrie 2011, ca sistem de alimentare GPL la autovehicule, cu capacitate de 4.000 de litri. În iulie 2020, în urma primirii unei sesizări, ISU Dâmbovița a efectuat un control, iar apoi a retras autorizația de funcționare a stației, pentru că a descoperit utilizarea unei pompe neomologate. Au fost înștiințate IPJ, Consiliul Județean, IGSU și primăria Crevedia. În 28 septembrie 2020, la două luni de zile, a fost executat un nou control, fiind depistat că obiectivul tot funcționează. Se aplică o amendă de 30.000 de lei și se constată o cisternă neomologată. La al doilea control, 40 de mii de lei amendă. S-a decis închiderea punctului de lucru. În 13.10.2020, operatorul economic notifică ISU Dâmbovița că punctul de lucru din Crevedia a fost închis. Aici, rolul ISU, pentru tipul de activitate, s-a finalizat din punctul de vedere al legii.
  • La intervenție, în data de 26 august 2023, ora 18:48, ISU Dâmbovița a fost anunțat prin 112 că în Crevedia a fost un incendiu urmat de explozie la o locuință. Anunțarea evenimentului a fost făcut de cetățenii din apropiere, iar ulterior au fost primite mai multe apeluri. ISU Dâmbovița a fost anunțat inițial despre producerea exploziei la o casă urmată de incendiu în Crevedia. La nivelul dispeceratului Dâmbovița, a fost alertată garda de intervenție Cornești. A fost anunțat dispeceratul ISU B-If, având un punct mai aproape de Crevedia decât Dâmbovița, la Buftea. Se trimit încă 4 autospeciale, o mașină de descarcerare, cinci ambulanțe și o ambulanță SMURD plus un elicopter SMURD. Se suplimentează cu încă două autospeciale de stingere.
  • Vreau să subliniez, la fața locului, hidrantul, cel puțin unul, era fără presiune, iar alimentarea cu apă se făcea prin navetă,…



Sursa: www.biziday.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri