33.6 C
București
duminică, 3 iulie 2022

Rafila: Ridicarea stării de alertă va duce şi la ridicarea majorităţii restricţiilor / Masca la interior va rămâne o recomandare, dar nu va fi obligatorie

Publicat pe


Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că numărul de peste 18.000 de noi îmbolnăviri raportat sâmbătă pentru ultimele 24 de ore este unul mare, chiar dacă datele arată o „scădere rapidă” a îmbolnăvirilor. Rafila pledează din nou pentru vaccinare, în special în cazul categoriilor vulnerabile. În ceea ce priveşte ridicarea restricţiilor, ministrul a declarat: ”Nu are rost să ne angajăm la termene, dar cu siguranţă termenul va fi cât mai rapid din momentul în care situaţia o va permite”, potrivit News.ro.

Masca sanitară, o recomandare, dar nu o obligație

Rafila a vorbit şi despre măsurile de prevenire a răspândirii virusului, arătând, în acest context, că purtarea măştii sanitare de protecţie nu este o restricţie, ci o măsură de prevenţie.

„Ridicarea stării de alertă va duce şi la ridicarea majorităţii restricţiilor. Masca nu este neapărat o restricţie, este o metodă de protecţie şi chiar dacă ea, din punct de vedere al obligativităţii va dispărea, sigur că în interior, în spaţii aglomerate, cel puţin pentru o perioadă de timp vom recomanda utilizarea ei în continuare a măştii, fără să fie o obligaţie”, a precizat ministrul Sănătăţii.

În ceea ce priveşte menţinerea şcolilor deschise în această perioadă, Rafila consideră că această măsură „a fost răspunsul echilibrat, raţional, pentru sănătatea copiilor, legată nu neapărat de COVID , dar pentru dezvoltarea lor normală din punct de vedere fizic şi psihic”.

Alexandru Rafila a adăugat că va continua să „pledeze pentru vaccinarea celor din grupurile vulnerabile”, subliniind că rata scăzută de vaccinare din România prin comparaţie cu alte ţări europene, s-a „simţit” şi prin numărul mare de îmbolnăviri grave care au devenit cazuri ce au avut nevoie de internare la ATI.



Sursa: www.hotnews.ro

Mai multe stiri

Ultimele Stiri