1.8 C
București
duminică, 4 decembrie 2022

Raoul Trifan anunță lansarea unui proiect de lege privind transparentizarea contractelor partide – trusturi de presă

Publicat pe


Raoul Trifan

Senatorul de Timiș Raoul Trifan, împreună cu alți parlamentari USR, a inițiat joi un proiect de lege care transparentizează complet cheltuielile partidelor cu presa. Cintractele de acest tip trebuie să fie publice, spune reprezentantul USR Timiș.

Traversăm timpuri dificile, în care marile trusturi de presă sunt anesteziate de partidele vechi cu milioane de euro din bani publici, iar subiectele de maxim interes public sunt ocolite cu sfințenie de acestea. Licitația trucată pentru sute de BMW-uri a Poliției Române, sinistrele Legi ale Securității Naționale, golirea de sens a Legii Avertizorului de Integritate, noile Legi ale Educației, noile Legi ale Justiției, plagiatul prim-ministrului, plagiatul în formă continuată al Ministrului Educației. Acestea sunt doar câteva dintre subiectele ocolite de presa plătită din bani publici de către vechile partide”, spune Trifan.

Senatorul solicită eliminarea secretului comercial din contractele partidelor cu aceste trusturi.
Prevederile din proiect includ eliminarea secretului comercial din contractele dintre partide și trusturile de presă; Transparența totală a contractelor partidelor cu presa; Limitarea cheltuielilor cu propaganda la maximum 40% din subvenția încasată de la Stat. La fel ca în timpul campaniilor electorale; Clarificarea definiției sponsorizării politice a programelor media; Clarificarea semnalizării programelor media sponsorizate; Includerea emisiunilor de actualități politice în lista programelor a căror sponsorizare este interzisă. Contractele dintre presă și partide trebuie să fie publice, iar modul în care subvenția e cheltuită trebuie să fie complet transparent și să respecte principiile unui stat democratic. Traseul legii va fi unul dificil. Mă aștept ca restul partidelor să depună eforturi mari pentru ca acest proiect să nu vadă lumina zilei. Dar pentru asta suntem în Parlament și ne vom duce misiunea până la capăt.”, a încheiat Trifan.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.





Sursa: debanat.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri