Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis că semnalele care vin în urma negocierilor de la Istanbul cu Rusia sunt „pozitive”, însă ele nu pun stop bombardamentelor rusești.
După negocierile de pace de la Istanbul, Rusia a anunțat că-și va reduce „drastic” operațiunile militare în zonele Kiev și Cernihiv, pentru a „crește încrederea” în negocierile viitoare. Între timp, oficialii de la Pentagon susțin că mișcarea de trupe ruse din regiunea Kiev este doar o repoziționare, nu o retragere. Pe de altă parte, președintele american Joe Biden este sceptic că Rusia va opri ofensiva din regiunea Kiev.
Între timp, o explozie puternică a avut loc în zona orașului rus Belgorod, situat în apropiere de granița cu Ucraina. Guvernatorul regiunii a confirmat incidentul, dar nu a precizat unde a avut loc. În schimb, presa rusă a relatat că o bombă a lovit o tabără militară în regiunea Belgorod și patru oameni au fost răniți.
Residents of #Russian city of #Belgorod report an explosion near the village of Oktyabrsky. It is about 12 kilometers to the #Ukrainian border.
The governor of Belgorod region, Vyacheslav Gladkov, confirmed information about explosions. He did not specify what exactly happened. pic.twitter.com/zrFzot2JTk
— NEXTA (@nexta_tv) March 29, 2022
O rachetă rusească a lovit clădirea Administrației Regionale din orașul-port Nikolaev, aflat în sudul Ucrainei. Cel puțin 12 oameni au murit și alți 34 au fost grav răniți, spun autoritățile locale ucrainene. Imaginile filmate după atac arată dezastrul produs.
Vitaly Kim showed what the building of the #Mykolaiv Regional State Administration looked like after the occupiers’ rocket attack.
The strike killed 12 people and 34 were wounded, the #Ukrainian media reported. pic.twitter.com/kWGpiEPm6D
— NEXTA (@nexta_tv) March 29, 2022
Republica autoproclamată Donețk, din estul Ucrainei, s-ar putea alătura Rusiei după ce va prelua controlul asupra întregului teritoriu pe care îl revendică, spune Denis Pușilin, liderul acesteia. Statele Unite pregătesc noi sancțiuni, care vizează lanțurile de aprovizionare ale sectorului militar -industrial rus pentru a submina capacitatea Moscovei de a ataca Ucraina, anunță ministrul adjunct al finanțelor.