10.6 C
București
miercuri, 5 octombrie 2022

Războiul pentru mutarea robinetului

Publicat pe



Cum se știe din vechime, una dintre primele victime ale războiului este adevărul. În cazul Ucrainei, a doua mare victimă n-a mai fost atât de metafizică. A fost mai pământeană. Chiar subterană și submarină și se cheamă gazoductul Nord Stream-2.

La 22.02.2022 (sic!), cu puțin înainte de primul bombardament asupra Ucrainei, cancelarul german Olaf Scholz a suspendat certificarea Nord Stream-2. În lipsa acestei certificări, gazoductul nu poate începe să funcţioneze. O mare realizare industrială, tehnologică și comercială, care a costat 11 miliarde dolari, rămâne abandonată pe fundul Mării Baltice.

Înmormântarea Nord Stream 2 a fost salutată recent și de subsecretarul de stat Victoria Nuland, care, în timpul audierii de săptămâna trecută la Comisia de relații externe a Senatului, a afirmat că Nord Stream 2 este „mort” şi nu mai poate fi resuscitat.„Cred că Nord Stream 2 a murit acum, este o bucată mare de metal pe fundul mării şi nu cred că poate fi resuscitat”, a spus numărul trei al diplomaţiei americane.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, consideră că abandonarea gazoductului exprimă supunerea cu care țările europene urmează deciziile SUA, fiind, din acest punct de vedere, un test pentru demnitatea Germaniei și a europenilor. „Chiar dacă se lansează din nou (probabil că nu trebuie să decidem noi), indiferent de orice, este deja clar că Nord Stream-2 și-a jucat rolul în istorie, pentru că a arătat clar locul în care Europa, inclusiv Germania, îl ocupă cu adevărat pe scena mondială – un loc absolut subordonat și dependent”, afirma recent diplomației ruse.

Interesul cetățenilor, îngropat precum conducta

Gazoductul a fost început în 2011 pentru a extinde linia Nord Stream 1 și a dubla la 110 miliarde metri cubi volumul de gaz furnizat anual țărilor europene. Conducta era menită să sporească bunăstarea a milioane de cetățeni europeni. Are 1.230 km și putea transporta suficient gaz natural din Rusia pentru a alimenta 26 de milioane de gospodării, asigurând consumul a peste un sfert din necesarul Uniunii Europene. Alături de lărgirea confortului domestic, dublarea livrărilor facilita și investițiile în industrii bazate pe gaze naturale. Îngrășămintele chimice, de care e criză în România, și produsele de mase plastice de tot felul sunt un exemplu.

Totodată, Nord Stream 2 devenise și un simbol al consolidării legăturilor dintre vest și est, prin colaborarea în proiect a țărilor care reprezintă nucleul acestor relații – Germania și Rusia. Specialiștii în geopolitică, sau, mă rog, unii părerologi în domeniu, susțin că această apropiere este cea care ar fi iritat foarte mult anumite grupuri de interese din Washington. Cert este că lucrările au fost obstrucționate multă vreme de SUA sub motivul că investiția „subminează securitatea și stabilitatea energetică generală a Europei”. Ca și cum cele 5 state europene care participau la proiect habar n-aveau ce-nseamnă propria „securitate energetică”, la care a trebuit să le atragă atenția americanii.

Cercurile militare și politice din SUA au motivat că nu acceptă să plătească pentru asigurarea securităţii Germaniei, pe care – în cea mai pură logică de război rece – o considerau a fi amenințată prin existența gazoductului chiar de partenerul ei de afaceri, Rusia. Or, în proiect, mai sunt implicate Franța și Olanda, țări care, ca și Germania, nu pot fi orbite de naivități geopolitice, de care numai tiutorele american le poate feri. Într-o gândire pozitivă și nu militaristă, Nord Stream 2 ar putea fi considerat un exemplu de cooperare multinațională în folosul a 26 de milioane de gospodării europene, nu o bombă pusă sub scaunul Europei.

Conștientă de complexul subsidiarității în materie de „securitate europeană” inoculat sistematic de americani, Germania a folosit prilejul războiului din Ucraina pentru a lua o decizie istorică. Renunțând la restricțiile pe care, după Al Doilea Război Mondial, puterile aliate le-au stabilit Germaniei în privința înarmării, cancelarul Olaf Scholz a anunţat în 27 februarie a.c. o „investiție extraordinară unică”, alocând încă din acest an 100 de miliarde de euro pentru modernizarea armatei. În plus, anual se vor investi în Apărare mai mult de doi la sută din Produsul Intern Brut. Până acum, bugetul Apărării cuprindea anual 50 de miliarde de euro, cu puțin peste 1% din PIB.

SUA văzuse în apropierea ruso-germană generată de existența Nord Stream 2 un ascendent politic al Rusiei în competiția de supremație pan-europeană. S-a mai adăugat și interesul cunoscut – inclusiv dintr-o experiență românească eșuată – al SUA de a vinde pe piaţa mondială gaze lichefiate provenite din gazele de şist, aşa cum exportă în prezent în Polonia.

Miza opririi gazoductului era, deci, atât de mare încât devine explicabil gestul ambasadorului SUA în Germania, care, în ianuarie 2019, a trimis scrisori companiilor implicate în construcția Nord Stream 2, îndemnându-le să nu mai lucreze la proiect și amenințându-le cu posibilitatea de sancțiuni. Se vede treaba că melicul ambasadorilor SUA la București nu a fost chiar singular.

Metoda „vaccinul”: robinetul unic de gaz se va muta la Bruxelles?

Atitudinea SUA s-a schimbat oarecum în luna mai anul trecut, după ce președintele Biden a decis să elimine unele sancţiuni, dar a avertizat că va reacţiona dacă Rusia va încerca să folosească energia „drept armă împotriva Ucrainei”.

Conducta reprezenta de la sine „o armă” împotriva Ucrainei și Poloniei, întrucât ocolea teritoriul acestora, astfel că, prin darea în folosință a Nord Stream 2, cele două țări pierdeau miliarde de dolari din chiria plătită de ruși pentru tranzitul gazului prin conductele anuale, care datează din vremea URSS.

După luni de întârzieri și eșecuri, conducta a fost finalizată, totuși, în septembrie anul trecut, dar în noiembrie, sub presiunea SUA, Germania a anunțat prima suspendare a procedurii de certificare a gazoductului. Agenţia Federală a Reţelelor din Germania (Bundesnetzagentur, BNetzA) a inventat un obstacol juridic, declarând că nu poate continua cu procedura deoarece compania proprietară, „Nord Stream 2 – AG”, este înregistrată în Elveția, nu în Germania!

Iar în 22 februarie a.c., cancelarul Sholz a anunțat că suspendă definitiva autorizarea gazoductului, ca reacție politică la poziția Rusiei față de Ucraina. Mare supărare o fi fost a unora, din moment ce n-au mai contat argumentele care au justificat o investiție multinațională de 11 miliarde de dolari și la care s-a muncit peste un deceniu. Gazodoctul a fost abandonat precum o țeavă de canal învechit.

Pot fi tot felul de supoziții față de această decizie politică luată într-un subiect economic, dar un lucru este cert: în absența gazului rusesc, europenii nu pot să stea fără căldură în case și să-și mai ia o haină pe ei, cum îi îndeamnă Timmermans. Ei vor fi nevoiți să cumpere gazul lichefiat oferit de SUA, la prețuri evident majorate din cauza cheltuielilor de transport și depozitare.

Motivul real al obstrucțiilor americane nu poate fi desprins de marea afacere a substituirii gazului rusesc cu containere de GNL american adus cu vapoarele sau cu gaz venit pe alte conducte, de la alți furnizori, aflați sub controlul SUA. Tot în locul gazului din Rusia vor fi disponibile și niște microcentrale nucleare, de fabricație americană, care se vor experimenta, în premieră mondială, la Colibași, conform unui contract recent semnat turbo, pe genunchi, de actualul guvern.

După ultimele declarații publice al liderilor europeni, la Bruxelles se lucrează deja la formalitățile de contractare centralizată a gazului lichefiat de la companii americane. Modelul afacerii pare să fie cel testat deja în pandemie, cu achiziție și apoi distribuire centralizată a cotelor de gaz natural, după modelul folosit în cazul dozelor de vaccin, model care a avut un succes financiar uluitor pentru autorii ideii.

Rusia către Germania: „Dai în mine, dai în tine!”

Nord Stream 2 a costat 11 miliarde de dolari. Decizia cancelarului Scholz reprezintă o lovitură pentru Rusia, dar este una sensibilă și pentru Germania și Europa, care sunt parțial dependente de gazul livrat de Moscova.

Mai este o lovitură și pentru cele 5 mari companii multinaționale occidentale care au investit masiv în gazoductul Nord Stream 2 și care se văd împiedicate printr-o decizie politică să-și recupereze banii investiți.

La realizarea proiectului au participat mai multe companii europene de prim rang, acționariatul firmei proprietare „Nord Stream 2 –AG” cu sediul la Zug-Elveția, fiind format din Gazprom 51%, Wintershall Dea 15,5%, PEG Infrastruktur AG (E.ON) 15,5 %, NV Nederlandse Gasunie 9% și ENGIE 9,0 %.

Torpila dată acestui proiect de către americani cu pixul lui Scholz și-a atins o primă țintă pe 1 martie a.c., când firma „Nord Stream 2-AG”, proprietara gazoductului, s-a declarat în insolvenţă, iar cei 106 angajaţi ai săi au fost concediaţi.

Câteva cuvinte despre acționarii firmei care au rămas cu ochii în soare și pironiți spre fundul Mării Baltice.

Gazprom este cel mai mare furnizor de gaze naturale din lume, reprezentând aproximativ 15% din producția mondială de gaze naturale. A fost înființată ca societate pe acțiuni în 1993 și este deținută parțial de statul rus (50,002 la sută). Controlează o rețea de conducte de 161.700 de kilometri, care transportă aproximativ 660 de miliarde de metri cubi de gaz natural pe an.

Wintershall Dea are rădăcini germane, având sediul central în Kassel și Hamburg. Compania are o experiență de peste 120 de ani ca operator și partener de proiect. Are aproximativ 4.000 de angajați în întreaga lume din peste 60 de țări în care explorează și produce gaz și petrol.

E.ON una dintre cele mai mari companii energetice din Europa. Aproximativ 50 de milioane de clienți achiziționează energie electrică, gaze, produse digitale sau soluții pentru mobilitatea electrică, eficiența energetică și protecția climei de la E.ON. Are sediul în Essen, Germania.

Gasunie deține printre cele mai mari rețele de conducte de gaz de înaltă presiune din Europa, constând din peste 15.000 de kilometri de conducte în Țările de Jos și nordul Germaniei. Compania oferă servicii de transport prin intermediul filialelor sale din Țările de Jos și Germania și oferă alte servicii legate de gaz, de exemplu în domeniul stocării de gaze și GNL.

ENGIE are 152.900 de angajați în întreaga lume și a realizat venituri de 74,7 miliarde euro în 2014. Își dezvoltă afacerile (energie, gaze naturale, servicii energetice) îndeosebi în patru sectoare cheie: energie regenerabilă, eficiență energetică, gaze naturale lichefiate și tehnologie digitală.

Fiecare dintre aceste companii şi băncile asociate au urmărit un profit, iar decizia de a investi s-a luat nu după o simplă invitație ca la nuntă primită de la Gazprom, ci în urma unor dezbateri în consilii de administraţie, cabinete de audit, bănci, comisii de evaluare etc. Decizia de a investi a avut implicaţii pe cotaţiile bursiere ale fiecărei companii și s-a luat în mod individual pe baza unor calcule de profitabilitate, după ce fiecare a văzut dacă îşi recuperează investiţia şi dacă va obţine profit mai mare decât în alte proiecte unde ar fi putut pune aceiaşi bani.

De toată acea muncă s-a ales praful. Rezultatul este că firmele europene de mai sus au aruncat 11 miliarde de dolari pe apa zilei de marți, în care Scholz a blocat inaugurarea gazoductului, ca sancțiune politică la o agresiune militară ce nici nu începuse.





Sursa: www.cotidianul.ro

- Reclama -

Mai multe stiri

Ultimele Stiri